Showing posts sorted by date for query ellison. Sort by relevance Show all posts
Showing posts sorted by date for query ellison. Sort by relevance Show all posts

Thursday, October 26

Pe ce mai da banii Larry Ellison, multimiliardarul de la Oracle

Larry Ellison este cunoscut pentru achizitiile extravagante si nu ma refer aici la companii precum PeopleSoft sau Siebel, ci la iahturi, avioane, hoteluri si vile istorice si chiar insule. (Lanai in arhipelagul Hawai).
Miliardarul american a mai facut recent o investitie imobiliara: un celebru casino din California (Cal Neva Resort), care a apartinut si lui Frank Sinatra si care a fost gazda escapadelor unor celebritati precum Kennedy și Marilyn Monroe.
Sinatra a cumparat resortul prin 1960, insa in 63 in urma unor scandaluri( FBI l-a descoperit in casino pe unul dintre cei mai celebri mafioti americani Sam Giancana) a fost nevoit sa-l vanda. Pretul platit de Ellison a fost  de 35.8 milioane USD, iar achizitia a fost facuta in urma intrarii in faliment a fostilor proprietari. Ellison mai detine cateva proprietati in zona Lake Tahoe.

Tuesday, October 3

Noutati la Oracle Open World 2017. Ce mai zice Larry Ellison despre R/Evolutia tehnologiei?

Ca de obicei, Larry Elison a dat startul la Oracle Open World 2017, cu un keynote de aproape doua ore,  prin care a expus cele mai noi produse si servicii Oracle. Ellison a vorbit multe despre evolutie sau revolutie in tehnologie, Inteligenta Artificiala, Machine Learning, automatizare si mai ales dispozitive/solutii AUTONOME. A fost probabil cel mai folosit cuvant din intreaga prezentare etc.
Ca produse a facut trimitere la
- Oracle Autonomous Database, prima baza de date autonoma, disponibila din decembrie 2017
- Oracle Autonomous Cybersecurity,o serie de produse de securiate cibernetica in regim autonom
Intre cele doua produse, Oracle vede o legatura indisolubila, pe care Ellison a mentionat-o expres la Open World 2017. In opinia sa, oamenii vad securitatea cibernetica drept o varietate de amenintari, de la DDoS la ransomware, insa cea mai apasatoarea este „furtul datelor”, ceea ce face din Oracle, unul dintre principalii responsabili.  In cybercrime, banii vin din vanzarea datelor furate si mai putin din blocarea accesului la un site, prin urmare obiectivul principal al unui hacker este sa fure datele si sa le vanda unor terti. Oracle se intreaba „unde este cel mai sigur loc in care sa pastrezi datele”? Evident, intr-o baza de date si prin urmare lucreaza la crearea unui sistem de supersecuritate la nivelul bazei de date, complet autonom, fara interventie urmana, capabil sa adopte cele mai potrivite masuri si sa se „refaca” singur. Un sistem care sa faca totul, de la scanarea unor potentiale riscuri, pana la identificarea intruziunilor si eliminarea amenintarilor. Pare un domeniu nou pentru Oracle, insa as zice ca o abordare full cybersecurity la nivelul bazei de date, va prinde bine la public in contextul GDPR.  Dupa Dyn si Palerra, cumparate in 2016, e posibil sa urmeze si alte achizitii din piata de securitate cibernetica.

Pentru Oracle Autonomous Database, Oracle vorbeste de o disponibilitate la 99.999 si de preturi la jumatate fata de Amazon. Pentru ca este autonoma si nu are nevoie de update-uri si intretinere. Ellison a folosit frecvent termeni precum super-elastic si hiper-elastic, termeni pusi pe piata in principal de Amazon. De altfel, Amazon a fost „inamicul public numarul 1” al Oracle Open World 2017 (Ellison isi alege in fiecare an un competitor. IBM si Salesforce au fost, de asemenea, printre victime). Interesant este si ca Ellison a spus ca rularea unui workload pe Oracle versus Amazon genereaza costuri la jumatate si ca poate sa treaca o astfel de clauza in contracte oricand.
Aveti mai jos intreg keynote-ul lui Ellison de la Oracle Open World 2017, pentru mai multe detalii:



Friday, March 31

Oracle ar vrea sa cumpere Accenture

Peste ocean, lumea vorbeste tot mai intens despre intentia Oracle de a cumpara Accenture. Presa afirma ca Oracle a angajat deja specialisti care sa evalueze posibilitatea si urmarile acestei tranzactii, care ar avea o valoare de multe miliarde USD. Unii consultanti financiari au declarat ca „daca achizitia Accenture ar fi o cursa de 100m, Oracle este deja la 10-15 metri de start”. Valoarea de piata a Accenture este de cca 77,5 miliarde, iar afacerea ar depasi cam tot ce a facut Oracle pana acum in materie de achizitii.

Care ar fi miza? Acum cateva zile, am postat pe FaceBook un top al celor mai mari 30 furnizori de servicii IT.  Tabelul arata o piata dominata de IBM si HP, doua companii care au facut achizitii strategice in acest domeniu. HP a cumparat EDS pentru 13-14 miliarde USD in 2008, iar de atunci si-a insusit o felie buna din aceasta piata, iar IBM dupa achizitia PwC prin 2002 si-a pastrat directia.
Oracle este pe locul 20 in acest top, insa cu Accenture ar intra direct in liga mare, ceea ce este foarte in stilul Larry Ellison.




Tuesday, September 27

Oracle pune tunurile si ochii pe Amazon

Larry Ellison este un om de afaceri agresiv, toata lumea stie asta. Prin urmare, se „ia” frecvent de concurenta, cu precadere in cadrul keynote-urilor de la evenimentele mari precum Oracle Open World.  Imi amintesc, din participarile trecute, ca printre victime au fost SalesForce si IBM. Celor de la IBM le-a adresat chiar o provocare publica (inclusiv prin reclame in presa) la un versus direct intre doua echipamente de top. Aveti un exemplu mai jos:


 In 2016 a venit randul celor de la Amazon. Alegerea noului inamic a fost oarecum naturala, avand in vedere lansarile de noi servicii cloud, anuntate de Oracle la editia curenta a OOW.  Ellison a declarat ca Oracle va deveni principalul concurent pentru Amazon Coud Services, iar pentru asta va aduce inovatii tehnologice dar si preturi mai mici. Elison a exemplificat cu preturile pentru bazele de date: Exadata Express - 175 USD/luna, in timp se serviciul Amazon Aurora ajunge la 245 USD/luna. Evident, asta nu inseamna ca Amazon este mai scump, in general.

Oracle a intrat ceva mai tarziu in business-ul de cloud si nu ocupa tocmai un loc fruntas. Datele de piata arata ca Amazon si Microsoft se departeaza constant de restul plutonului (IBM, Google, Oracle), insa piata este departe de maturizare, iar jocurile nu sunt facute. Ar fi interesant de stiut si care sunt ambitiile lui Ellison, sa puna stop evolutiei Amazon sau sa cumpere intreaga companie?


Inregistrarea video a keynote-ului

Friday, September 18

Oracle injecteaza „steroizi” in businessul de cloud

Ziceam prin primavara ca desi Oracle este mai nou intrat in businessul de cloud are ambitii ridicate. Iata ca recent, Larry Ellison a facut cateva declaratii interesante asupra retelei de centre de date care sustine aceasta linie de business.
In ultimul an, infrastructura fizica a ajuns la 40.000 de servere care ruleaza peste 100.000 de masini virtuale si o capacitate de stocare de peste opt petabytes. Aceasta infrastructura este dedicata doar ofertelor de IaaS si PaaS ale Oracle. Puterea in centrele de date a crescut de 90 de ori, de la 0.5 la 45 de megawați.
Oracle pare sa nu duca lipsa de clienti, iar Ellison mai afirma ca marginile acestei activitati vor creste de la 40 la 80% in urmatorii ani. Ramane de vazut daca va compensa pierderile (daca vor fi) din sectorul solutiilor livrate on premises. Asteptam noutati dupa Open World 2015.

Thursday, July 9

Vreti sa stiti care sunt cele mai „tari” servicii romanesti de cloud?

Cele mai tari in viziunea Eurocloud care a acordat recent o serie de premii. Nu am info despre criterii sau juriu si nici care au fost participantii. Aveti insa mai jos castigatorii pe sectiuni:

1) Cel mai bun serviciu cloud pentru pieţe orizontale  Virtual Data Center de la Telekom România.
2) Cel mai bun serviciu cloud pentru pieţe verticale” - StarVault e-Health al companiei Star Storage.
3) Cel mai bun serviciu de cloud Startup” - Elefin Cash Therapy de la Elefin.
4) Cel mai bun serviciu de migrare în Cloud” - serviciul “Zitec Cloud Migration”
5) Cel mai inovativ serviciu cloud" - StarVault Elasticloud tot de la Star Storage.

Categoria  “Cel mai mare impact în business prin implementarea unui serviciu cloud” nu a fost acordat.
Asta inseamna ca nu stie nimeni ce impact are cloudul in piata si se confirma oarecum citatul lui Larry Ellison (Oracle) postat zilele trecute cum ca industria IT este mai „fashion-driven” decat confectiile pentru dame???

Tuesday, July 7

Oracle a terminat „cloud-ul”

Larry Ellison, vizionarul fondator si actual CTO al Oracle, a declarat recent ca oferta de cloud a Oracle este completa, ceea ce permite clientilor sa mute in nor tot ce au pe infrastructura interna. Ellison nu se refera cu asta doar la tehnologiile Oracle ci la orice produs de natura informatica, practic orice componenta a unui sistem IT. Declaratia a fost facuta dupa ce in ultimele saptamani, Oracle a lansat o serie extinsa de servicii in cadrul Oracle Cloud Platform. Lansarile au fost promovate si pe piata locala:

Cu peste 24 de noi servicii cloud, Oracle Cloud Platform întărește poziția de lider a Oracle, care deține cel mai variat și mai detaliat portofoliu de aplicații SaaS (Software as a Service), PaaS (Platform as a Service) și IaaS (Infrastructre as a Service). Noile servicii Oracle Cloud disponibile includ Database Cloud - Exadata, Oracle Archive Storage Cloud, Oracle Big Data Cloud, Oracle Integration Cloud, Oracle Mobile Cloud și Oracle Process Cloud”..  

afirma comunicatul de presa expediat saptamana trecuta.

Oracle are ambitii mari pe cloud, chiar daca a intrat in aceasta piata mai tarziu, mai ales in competitia directa cu Amazon și SalesForce. Un oarecare diferentiator este ca Oracle incearca sa ofere aceleasi produse atat on premises cat si on demand. Atitudinea s-a vazut si la evenimentul de la Bucuresti din primavara, ramane de vazut cat de mult va intra cloud-ul in ADN-ul reprezentantei din Romania. As fi interesant de stiut care sunt obiectivele de vanzari pe aceasta linie de business :)  Un alt aspect este cum va afecta aceasta orientare veniturile, mai ales dupa semnele negative din ultimul trimestru si scadera cu 24% a profitabilitatii. Ok, a fost si conjunctura nefericita a cursului USD-EUR insa nu pot fi negate tendintele.


Later Edit: Oarecum amuzant este faptul ca Ellison, la inceput, nu era prea increzator in valoarea adaugata adusa de cloud, cu toate ca vedea clar directia. Prin 2008 facea urmatoarea declaratie, surprinzatoare pentru realitatea de marketing din 2015. Pentru mai multa acuratete las textul in engleza:
 "The interesting thing about cloud computing is that we've redefined cloud computing to include everything that we already do. I can't think of anything that isn't cloud computing with all of these announcements. The computer industry is the only industry that is more fashion-driven than women's fashion. Maybe I'm an idiot, but I have no idea what anyone is talking about. What is it? It's complete gibberish. It's insane. When is this idiocy going to stop? We'll make cloud computing announcements. I'm not going to fight this thing. But I don't understand what we would do differently in the light of cloud."

Thursday, October 2

Noutati de la Open World 2014: Cloud-ul Oracle este mai mare decat crede lumea


Astazi s-a incheiat  la San Francisco editia 2014 a Oracle Open World, unul dintre cele mai relevante evenimente ale industriei IT. Am fost invitat de Oracle Romania insa din motive subiective nu am reusit sa fac deplasarea. Am urmarit totusi prezentarea lui Larry Ellison, care care de fiecare data sintetizeaza intregul eveniment si capteaza atentia  tuturor participantilor (11.000 de oameni in sala la aceasta editie).

Ce zice Ellison? (proaspat retras din functia de CEO pentru adevenit CTO si presedinte al Bord-ului)

Larry Ellison afirma ca Oracle a ajuns moment crucial in ceea ce inseamna inovarea si livrarea acesteai catre clienti si ca intreaga companie fost foarte ocupata in ultima vreme cu trei directii majore: Software ca Serviciu, Platforma ca Serviciu si Infrastructura ca Serviciu. (este prima data cand aud la Oracle o abordarea a cloudului in toate aspectele sale).

La nivel de SaaS, Ellison afirma ca Oracle are cel mai bogat portofoliu si are un avantaj major la nivelul serviciilor/aplicatiilor pentru gestiunea clientilor, a vanzarilor si a capitalului uman. Urmeaza oferta de ERP, unde vor adauga numeroase produse/servicii in perioda urmatoare.

Despre PaaS, Ellison spune ca Oracle a facut progrese majore in dezvoltarea platformei de cloud (vezi postul princ are anuntau doua noi centre de date in Germania) care ofera acum multi-tenancy, high-speed analytics, functionalitati mobile si social media etc. Varful de lance ar fi Oracle Database 12c (serviciu cloud) despre care Ellison considera ca va deveni cel mai semnificativ produs cloud al Oracle, asteptat ata de parteneri (ISV-uri) cat si de clienti.

Din perspectiva IaaS lucrurile sunt aparent mai la inceput, iar preocuparile Oracle, conform lui Larry Ellison tin de securiate si disponibilitate, dar si de a tine pasul cu piata in termeni de costuri (sunt stiute reducerile masive de preturi pentru Amazon EC si Microsoft Azure). Cloudul Oracle este mai mare decat crede lumea, a afirmat Ellison si ofera servicii pentru cca 62 milioane de utilizatori in fiecare zi.

In acelasi speech a mai amintit si de lansarea unor produse noi, mai concret fiind vorba despre o versiune noua a unui appliance de Business Continuity care acum elimina complet pierderea datelor in procesul de back-up/restaurare (Oracle Zero Data Loss Recovery Appliance), o tehnologie de stocare bazata de flash (Oracle FS1 Flash SAN) si o noua versiune de procesor SPARC cu functionalitati de „software in silicon” (M7) pe care Ellison o considera una dintre inovatiile cele mai relevante ale ultimilor ani.




Saturday, September 20

La 70 de ani, Larry Ellison se retrage din pozitia de CEO al Oracle

Cel mai bine platit CEO al industriei IT, Larry Ellison se retrage de la conducerea Oracle si va prelua functia de CTO si presedinte al Consiliului de Administratie. Functia de CEO in cadrul Oracle va fi acoperita de Mark Hurd (ex HP) si Safra Katz (cea mai cunoscuta vicepresedinta a companiei).

Larry „the extraordinary” Ellison are 70 de ani este fondatorul companiei Oracle si in topul Forbes pe 2014 este al treilea cel mai bogat om din America si al cincilea la nivel global (52 miliarde USD avere).

A inceput afacerile in anii 70 pe cand lucrand in cadrul companiei Ampex la o baza de date pentru CIA, denumita intern „Oracle” si care reprezinta una dintre primele baze de date relationale. Ulterior, a infiintat compania Software Development Laboratories (SDL) alaturi de alti doi parteneri si 2000 USD capital (1200 fiind banii lui Ellison). Compania a fost redenumita in 79 ca Relational Software, iar din 1982 a devenit Oracle. Ellison detine 22.59% din companie.

L-am audiat pe Ellison de doua ori in USA si de fiecare data a fost la fel de impresionant si la fel de agresiv. Nu-si menajeaza niciodata concurenta, nici la nivel de limbaj si nici la nivel de business. In 2012 cand HP l-a concediat pe Mark Hurd (actualul CEO al Oracle) a avut urmatoarea declaratie: „a fost cea mai proasta decizie, dupa cea a idiotilor de la Apple care l-au concediat pe Steve Jobs.” A avut numeroase remarci acide fata de IBM (inclusiv publicarea unui anunt de o pagina in New York Times (cred) prin care ii provocare la un test direct intre Exadata si „nu mai stiu ce” echipament IBM) SalesForce.com, Microsoft, SAP etc. In viata privata, Ellison este la fel de excentric. Pasionat de yahting acum cativa ani si-a cumparat o insula in Hawai.

Dezvoltarea Oracle s-a bazat pana la inceputul anilor 2000 preponderent pe vanzarea bazelor de date omonime, care detin cea mai mare cota de piata la nivel global (dpdv venituri).  Ulterior, Oracle a intrat intr-o perioada agresiva de achizitii, alocand undeva spre 50 miliarde USD pentru aceste actiuni. Prin 2009 publicam in Market Watch o analiza pe aceasta tema „Quo Vadis Oracle” si inca de atunci suma ajunsese la 37.5 miliarde si era populata cu nume celebre precum: PeopleSoft, Siebel, Retek, Primavera, Bea Systems, Sun etc.

Safra Katz este in Oracle din 1999 si de multi ani este mana dreapta a lui Ellison si continuatoarea politicii sale. Are legaturi bune cu Romania, atat la nivel „genetic„ prin unul dintre bunici cat si ca business, a fost aici de cateva ori si s-a implicat direct in extinderea prezentei Oracle.
Mark Hurd are o relatie aparte cu Ellison, mai ales dupa ce acesta l-a sustinut in procesul cu HP si ulterior l-a cooptat in cadrul Oracle. Dupa retragerea lui Ellison, Hurd se va ocupa de vanzari, marketing si suport (ca directii generale) iar Safra Katz de financiar și juridic. Cu iesirea lui Ellison din scena, se cam incheie generatia managerilor care au pus bazele industriei IT: Gates, Jobs etc.









       


Monday, August 11

Stiti care sunt cei mai bine platiti CEO din IT?

Stiu ca ar fi interesant, insa nu am date pentru Romania ci pentru piata globala. 
Nr. 1 ca venituri ramane Larry „the extraordinary” Ellison, seful Oracle, care in 2013 a primit  nu mai putin de 78.4 milioane USD. Pe locul urmator se afla Marissa Mayer de la Yahoo, cu 36.6 milioane USD venituri sub diferse forme pentru anul trecut. 

Pe locul 3, se afla un anonim din punct de vedere local, Tony Aquila, CEO la Solera, o companie care dezvolta aplicatii pentru piata de asigurari auto. Domnul in discutie a incasat nu mai putin de 29.9 milioane USD pentru activitatea prestata in 2013. Este urmat de John Legere de la T-Mobile cu 29.24 milioane USD si Marc Benioff, omul din spatele Salesforce.com si care este platit anul cu cca 22 milioane USD. In aceeasi liga se plaseaza si John Chambers de la Cisco, platit de celebra companie IT cu nu mai putin de 21 milioane USD.

Prin comparatie, intreaga piata locala de IT (software si servicii) face cam cat lefurile anuale cumulate ale celor amintiti mai sus. 

Tuesday, June 24

Micros trece in curtea Oracle

Pentru 5.3 miliarde USD, Oracle a cumparat compania Micros Systems unul dintre cei mai cunoscuti producatori de software pentru retail si HORECA.  Anuntul oficial a fost facut luni (adica ieri) si reprezinta cea mai importanta iesire la shopping a lui Larry Ellison dupa 2010 cand a „cheltuit” 7 miliarde pe Sun. Afacerea va fi finalizata in partea a doua a anului.

Compania achizitionata, Micros are un business foarte solid in retail dar mai ales in industria hoteliera, iar astfel Oracle va avea un cap solid de pod pentru intreg portofoliul de produse si servicii. Vom vedea intr-o prima faza o integrare nativa intre solutiile Micros si bazele de date Oracle, iar ulterior o noua gama de produse pe verticala HORECA, de la CRM la business analytics, big data, social media etc.

Micros are un business preponderent axat pe distributie si mai putin pe vanzare directa, adica nu au prezenta directa in majoritatea pietelor ci vand prin parteneri (cum este BitSoft pentru Romania, spre exemplu) Au nu mai putin de 112 parteneri in 45 de tari. Situatia se va schimba dupa tranzactie, Oracle avand o prezenta globala impresionanta si un model de business mixt: direct + indirect. Oarecum se va repeta situatia de la Primavera (furnizorul de Project Management cumparat de Oracle acum cativa ani).
Din aceasta perspectiva, este de urmarit atat evolutia BitSoft, pentru care cea mai mare parte din business se bazeaza pe produsele Micros cat și marketarea solutiilor Micros pe piata locala prin Oracle (si eventual alti partenri... Novensys, de pilda). Bitsoft va deveni probabil un partener important in comunitatea Oracle, asa cum a devenit TotalSoft (distribuitor de Primavera, inainte de achizitie).

Friday, May 30

Ce și-a cumparat recent Steve Ballmer, ex CEO Microsoft?

O echipa de baschet, cu vreo 2 miliarde de dolari. Atat a dat Steve Balmer, retras din functia CEO Microsoft prin februarie a.c., pe Los Angeles Clippers. A fost o achizitie oportunista, prilejuita de faptul ca National Basketball Association (NBA) a decis sa-l forteze pe Donald Sterling, fostul proprietar al echipei, sa o vanda, ca pedeapsa pentru comentariile rasiste pe care le-a facut. Sterling, care avea antecedente pe tema declaratiilor rasiste, nu iese deloc in pierdere, daca tinem cont ca in 1981, cand a cumparat Clippers, a platit 12,5 milioane de dolari.

Ca sa puna mana pe echipa, Ballmer s-a batut cu mai multi ofertanti, printre care s-a aflat si un grup de miliardari alcatuit din David Geffen, Oprah Winfrey si Larry Ellison, CEO-ul Oracle. Dar cum Ballmer urmarea de mult sa-si cumpere o echipa de baschet (a mai incercat sa achizitioneze cu ceva timp in urma, pe vremea cand inca era sef la Microsoft, Sacramento Kings si s-o mute in Seattle), a fost dispus sa investeasca aproape o zecime din averea personala, estimata la vreo 20 de miliarde de dolari. Acum, inainte de a deveni public anuntul preluarii, Ballmer a declarat ca nu are niciun plan sa mute echipa din Los Angeles, ca sa nu-i scada valoarea.
La pretul de circa 2 miliarde USD, Los Angeles Clippers este a doua in topul celor mai scumpe echipe sportive americane vandute vreodata si detine recordul in NBA. (Fostele recorduri sunt: Milwaukee Bucks, cumparata in aprilie cu 550 de milioane, si Sacramento Kings, luata anul trecut cu o suma undeva intre 525 si 534 de milioane.)
Ce-i drept, Clippers este pe crestere: anul asta s-a clasat pe locul 3 in Conferinta de Est, a trecut intr-o prima faza in playoffs de Golden State Warriors (cu 4-3), dar a pierdut in semifinalele conferintei cu Oklahoma City Thunders (cu 2-4). Dar nu este nominalizata in topul celor mai valoroase (financiar) echipe din NBA, realizat de Forbes in functie de “preturile” jucatorilor. Unde primul loc este detinut, evident, de Miami Heat (unde tripleta James-Wade-Bosh cu doua titluri consecutive castigate atarna greu), urmata de Oklahoma City Thunders (cu Durant si Westbrook in prim-plan) si San Antonio Spurs (unde piesele grele sunt Duncan si Parker). (Restul clasamentului include echipele: Chicago Bulls, Indiana Pacers, Detroit Pistons, Minnesota Timberwolves, Washington Wizards, Cleveland Cavaliers, Charlotte Bobcats.)

(acesta este un guest post)

Wednesday, October 17

Companiile IT si alegerile din USA

Campaniile electorale americane sunt foarte transparente la nivelul donatiilor financiare facute de companii, prin urmare numele si sumele sunt publice. Companiile tehnologice si personalitatile din industrie nu fac execeptie, iar pentru alegerile din noiembrie, ambele tabere au o sustinere importanta si din partea acestora.
Pentru democratul Obama, din cele 690 milioane USD atrase, cca 27 de milioane au fost donate de companii IT. Conform OpenSecrets, pe primele locuri se afla Microsoft si Google cu peste 500.000 USD fiecare (in top 3 sponsori) urmate de Comcast (furnizor de internet si servicii web) cu 260.000 si IBM cu 200.000, evident lista continua cu sume mai putin relevante. Sumele sunt insa mai mici decat la alegerile precedente, cand Google a donat 800.000 USD iar IBM 500.000. 
Obama are priza la companiile din IT datorita viziunii lui de schimbare a viitorului  prin tehnologie si prin urmare a atras nu doar fonduri dar si sustinerea vocala a unor personalitati din industrie: Steve Ballmer, Eric Schmidt etc

Republicanul Romney nu se bucura de aceeasi simpatie din partea companiilor tehnologice, totusi pe lista sponsorilor sai se afla EMC cu peste 250.000 USD precum si cativa investitori individuali. Spre exemplu, Marc Andreesen venture capitalist si investitor in FaceBook a donat cca 100.000 USD, dar si Meg Withman (CEO HP) Craig Barrett (Chairman Intel), Michael Dell au donat o sume similare pentru campania lui Romney si s-au implicat activ in sustinerea acestuia. Inclusiv Larry Ellison de la Oracle, cunoscut pentru neutralitatea sa politica a contribuit la campania republicanilor cu 19.000 USD.







Wednesday, February 15

HP joaca tare la Las Vegas

HP si cei mai importanti parteneri globali s-au intalnit la LasVegas intr-o demonstatie de forta (se simte deja agresivitatea de business a lui Meg Whitman) care include lansari de produse si servicii, schimbari la nivel de strategie sau premierea celor mai eficiente colaborari. Ideea de bază a evenimentului este că 60% din veniturile HP sunt generate de parteneri (situatia se pastreaza si in Romania, a se vedea articolul din MarketWatch despre sistemul local de parteneri ai HP) iar tendinta este de crestere cu cateva procente anual.„Make more money” a fost o expresie des intalnita in prezentarile din cadrul conferintei si reprezinta strategia de baza pentru atragerea de noi clienti sau implicarea mai puternica a celor existenti.
Dave Donatelli (omul nr 2 in HP dupa CEO Meg Whitman) a evidentiat doua directii importante in oferta de parteneriat a HP si unde ar exista un nivel ridicat de oportunitate: serviciile si networking-ul. Aici, partenerii pot castiga probabil cei mai multi bani.
La nivel de servicii (instalare, mentenanta, reparatii dar si servicii de business implementari, consultanta) este disponibil programul HP Service One (lansat oficial la mijlocul anului trecut) si care permite incorporarea oricarui tip de serviciu in business-urile clientilor si pentru a genera valoare suplimentara. La nivel de networking, HP se focalizeaza tot mai mult pe „lupta” cu Cisco, denumita de Donatelli „a 2 horse race”, cele doua companii dominand practic intreaga piata si avand cote de doua cifre fiecare. Pentru a se diferentia, HP are nevoie atat de produse noi si inovatoare (exista deja dupa achzitiile din ultima vreme) cat si de un canal puternic (aici traditia Cisco este mai mare). La nivel de Networking (HP Procurve and stuff) 90% din vanzari sunt generate de canalul de parteneri, prin urmare focalizarea va fi maxima. Donatelli a facut o afirmatie foarte faina in acest context; „multi dintre partenerii prezenti aici vand serverele HP, insa nu toti vand servere si networking HP, cel putin nu inca”. Ce aface HP in acest sens:
- lanseaza HP Open Flow o platforma comuna deschisa pentru cca 18 produse diferite pentru a simplifica administarea.,
- dubleaza marginile partenerilor, care pot ajunge pana la 40%
- lanseaza 8 noi programe de ceritificare (similare celor de la Cisco)
-pune la dispozitie noi facilitati de training si documentare
Cum spuneam si la inceput deja se vede spiritul combativ a lui Meg Whitman care pare sa fi imprumutat ceva din stilul lui Larry Ellison, unul dintre cei mai agresivi CEO ai industriei.

Monday, October 10

Oracle o lasa mai moale cu achizitiile

La inceputul anilor 2000, Larry Ellison, vizionarul şef al Oracle, făcea publică intenţia de a transforma compania dintr-un simplu dezvoltator de baze de date (ce e drept, Linklider mondial pe acest segment) în cel mai important producător global de software pentru categoria enterprise. Achizitiile ocupau un loc foarte important in aceasta strategie, iar prin 2009, cand scriam Quo Vadis Oracle? bugetul alocat era deja de cca 37,5 miliarde EUR. Chiar daca in ultimii ani au fost cumparat in general companii mai mici, valoarea consolidata a investitiile tot a depasit 40 miliarde. Dincolo de valoare, Oracle s-a trezit in portofoliu cu un numar de produse mai mare decat s-ar fi putut integra vreodata si probabil aceasta a contribuit oarecum la crearea unei confuzii legate de unele proiecte comerciale sau de suportul centralizat.
Prin urmare, anuntul facut recent de Safra Catz (vezi Bloomberg) nu este foarte surprinzator: Oracle se opreste din cursa achiziilor, orice tranzactie din acest punct de vedere ar trebuie sa fie extrem de atractiva pentru a fi luata in consideratie.
Prin urmare, vor avea ceva mai multe sanse de consolidare jucatori din esalonul doi.

Monday, October 3

Oracle aduce pe piata EXALYTIC

Marketing-ul Oracle a profitat de evenimentul Open World 2011 si a lansat oficial: Exalytic un produs hibrid de business analytics (OBIEE - Oracle Business Intelligence Enterprise Edition) si server high-end. Lansarea Exalytic este o continuare fireasca a Exadata (primul appliance baza de date existent pe piata IT si lansat tot la OPW in 2009) si a Exalogic (primul appliance de tipul cloud computing - server + OS + middleware lansat la OPW anul trecut). Exalytic va permite analiza aproape in timp real a unor volume imense de date (denumite in limbajul global „big data”) si va fi solutia potrivita pentru multinationalele active pe piete multiple si care analizeaza miliarde de tranzactii si milioane de indicatori. Larry Ellison a spus textual ca Exalogic lucreaza cu ,,viteza gandului” printro combinatie de TimesTen (baza de date in memory cumparata de Oracle prin 2005) 1 TB de memorie de 40 de nuclee la nivel de CPU.
Nu s-a spus in keynote-ul de deschidere insa cu siguranta vom vedea masini hibride: jumatate de rack Exadata + jumatate de rack Exalytics, ceea ce va face produsele Oracle foarte atractive comercial si accesibile unei categorii mai largi de utilizatori.

A inceput Oracle Open World

Saptamana aceasta, SanFrancisco este cuprins de febra Oracle Open World, eveniment care aduce milioane bune in bugetul comunitatii locale, toate hotelurile fiind fully booked iar majoritatea restaurantelor centrale pline ochi in fiecare seara. Open World este un eveniment la fel de „agresiv” ca Oracle, atat in termeni de comunicare cat si de networking. Daca este sa afli ceva sau sa cunosti pe cineva, Open World este momentul oportun.
In mod traditional, in speech-ul de deschidere Larry Ellison se „ia” de cineva :) A fost IBM acum 2 ani cand s-a lansat Exadata (prima database machine, livrata si in Romania in cateva conturi) anul trecut cand s-a vorbit de cloud si Exalogic a fost SalesForce si Mark Beniof. Vom afla in curand cine va fi target-ul in 2011? Nu m-ar mira, in contextul celebrului proces si a lansarii Hana, sa fie SAP. Cele doua companii au un „versus” care nu poate fi ignorat.
Si la nivelul pietei locale se simte un push facut de Oracle, cu precadere la nivel de parteneri: Trend atras partial de la HP la OracleSUN sau Romsys, partener cu vechime al SAP. CEO Romsys mi-a declarat intr-un interviu recent ca parteneriatul cu Oracle a evoluat in 2-3 ani cat cel cu SAP in 18. Interesanta afirmatia si arata atat potentialul de business pe care il propune Oracle (aplicatii de business, baze de date, hardware, servicii) cat si determinarea de a converti noi parteneri.

Monday, February 21

Obama a luat cina cu ,,industria IT,,

Saptamana trecuta, joi seara, presedintele Obama a luat cina cu unele dintre cele mai importante persoane din industria IT americana: Larry Ellison (Oracle) John Chambers (Cisco) Eric Schmidt (Google) Steve Jobs (Apple) Carol Bartz (Yahoo) Mark Zuckerberg (Facebook). Discutiile s-au canalizat pe evolutia industriei, cercetare si dezvoltare, despre taxe si impozite dar si despre incurajarea tinerilor catre studiul matematicii, stiintelor si ingineriei, pe fondul interesului manifestat de Obama pentru o strangere a relatiilor cu sectorul privat. Vineri, Obama urma sa aiba o vizita la o fabrica Intel si o discutie cu Paul Ottellini, CEO Intel.

La noi, presedintele vrea un premier independent, insa nu-mi aduc aminte sa fi avut vreodata genul acesta de cina si nici nu cred ca putea sa intalneasca nume din lista celor 50 propusi de ZF la vreun botez gen Bercea Mondialul et alii :)

Thursday, December 9

Un nou termen pe piata IT: DaaS

DaaS face parte din familia SaaS, inseamna Database as a Service si a aparut in contextul lansarii Database.com de catre SalesForce. Bazele de date online nu sunt ceva nou. În mod curent Microsoft vine Azure SQL, iar Amazon are Amazon Relational Database Service insa ambele sunt componente ale platformelor de cloud computing Azure si respectiv Elastic Cloud destinate dezvoltarii unor aplicatii din categoria SaaS si nu servicii in sine accesibile pietei pe baza de abonament. In aceasta consta de fapt noutatea Database.com si elementul surpriza al SalesForce. Oracle si IBM, primii doi jucatori pe piata bazelor de date (peste 66% cota de piata cumulata) nu au miscat pana acum nimic relevant in aceasta directie, fapt ce va oferi jucatorilor din grupa a doua mai mult spatiu de manevra, cel putin pe termen scurt. Dupa Oracle Open World se soptea ca Larry Ellison a pus ochii pe SalesForce, acum zvonurile s-ar putea intensifica.
Miscarea SalesForce obliga si restul jucatorilor sa adopte o pozitie pe aceasta piata, cu precadere Microsoft care are o strategie mai clara pentru cloud computing si un produs, Microsoft SQL, destul de performant (18,5% cota de piata in 2008 si cel mai mare ritm de creștere în ultimii ani, daca nu ma înșel)

Wednesday, November 24

SAP datoreaza Oracle: 1,3 miliarde USD

S-a dat verdictul in procesul Oracle versus SAP pe tema achizitie companiei TomorowNow si a preluarii fara drepturi de catre SAP a unor aplicatii Oracle. Prin urmare, compania germana trebuie sa plateasca despagubiri in valoare de 1,3 miliarde USD, cea mai mare despagubire platita vreodata in USA. Verdictul este mult mai aproape de sumele propuse de Oracle: 2 si ulterior 1,7 miliarde USD decat de valoarea pagubelor estimata de SAP, cca 30 milioane. Procesul nu a avut ca scop recunoasterea furtului, SAP pledand ca vinovat, ci stabilirea sumei pentru despagubiri. Inclusiv Larry Ellison a fost chemat sa depuna marturie in acest proces, fara a fi insa prea convingator in legatura cu valoarea pierderilor suferite de Oracle. Mai toata lumea credea ca valoarea va fi sub 1 miliard insa pana la urma SAP este o companie germana, nu?
O copie dupa verdict mai jos (preluata de la ZDNET).
Suma este foarte mare dupa toate standardele, SAP isi marise rezerva de cash alocata acestui proces de la 100 la 160 milioane USD ceea ce arata ca se astepta la un cu totul alt rezultat. Totusi compania ar avea lichiditati de cca 3 miliarde Euro, insa plata despagubirii ii va afecta serios planurile de dezvoltare. La nivelul primului semestru 2010, veniturile SAP au fost de 2,5 miliarde EUR, iar profitul operational de cca 560 milioane EUR. Alte detalii despre evolutia financiara a SAP pot fi gasite aici.