Cand si unde se vor pregati specialistii romani in „smart city”?

Pentru ca „smart city” să aibă succes, municipalităţile au nevoie de resurse umane calificate pentru fiecare etapă a demersului. Cunoştinţele sunt necesare nu doar pentru stăpânirea tehnologiei (cloud, IoT, big data etc) ci şi pentru planificarea, proiectarea, implementarea şi managementul acestor proiecte. Prin urmare, investiţia în oameni şi nu doar în tehnologie este esenţială. Un raport din 2016 al Comisiei pentru Ştiinţă şi Tehnologie din cadrul ONU aşează pe primul loc într-un top al provocărilor legate de dezvoltarea oraşelor inteligente cerinţele legate de infrastructură, iar pe locul secund lipsa cunoştinţelor şi calificărilor necesare, înaintea problemelor ridicate de investiţii şi finanţare. Prin urmare, dacă „omul este măsura tuturor lucrurile” succesul oricărui proiect de transformare digitală depinde de capacitatea oamenilor de a înţelege conceptul de smart city şi de a folosi eficient tehnologia în activitatea cotidiană. Derularea unor astfel de proiecte pune o presiune mare pe resursele umane, fie că vorbim de optimizarea fluxurilor de lucru, de achiziţia soluţiilor potrivite și implementarea acestora. Astfel, pe termen lung este nevoie de orientarea sistemului de învăţământ către specializări legate de smart city, iar pe termen scurt se impune derularea unor programe intense de training pentru angajaţii Administraţiei Publice Centrale şi Locale sau ai altor tipuri de organizaţii.

În Europa, numeroase instituţii de învăţământ s-au adaptat deja cerinţelor şi organizează sub diverse forme stagii de pregătire în domeniu. O simplă căutare online arată existenţa a peste 20 de programe masterale pentru dezvoltare urbană şi smart city, organizate de diverse universităţi europene. Derulate cu precădere în Europa de Vest (Spania, Franţa, Olanda, Italia), astfel de programe există însă şi în ţări precum Estonia, Lituania și Cehia. Specializările sunt în general multidisciplinare şi pun accent pe integrarea conceptului de smart city şi a tehnologiilor aferente în planurile de dezvoltare urbană. Universitatea din Barcelona a început încă de anul trecut un master denumit „Smart Social City: Strategies and process for innovation”. Mai vechi este însă programul de specializare „Smart City Digital Management” derulat în cadrul Universităţii din Geneva, structurat pe trei module: Tehnologie, Management, Comunicare. Cu o durată de şase luni, cursul se adresează specialiştilor deja activi în administraţiile publice, nu atât dintr-o perspectivă tehnică, ci mai ales ca înţelegere a tendințelor, dezvoltare strategică, integrarea tehnologiei în proiecte etc. Programul este paneuropean, se derulează în franceză şi engleză, iar Universitatea caută cursanţi în afara Elveţiei, motiv pentru care a participat cu stand propriu la celebra conferinţă smart city de la Barcelona. Spre exemplu, municipalitatea din Bruxelles a numit recent un smart-city manager, absolvent al masterului derulat la Universitatea din Geneva.

Cum se prezintă situația locală? Realitatea arată că majoritatea administraţiilor urbane doresc să urmeze acest concept, însă pregătirea şi certificările profesionale adiacente lipsesc. Armonizarea intenţiilor, obiectivelor și eforturilor este necesară, iar demersurile concrete sunt dorite de către toate părţile implicate. Cu siguranță, Universitatea București, SNSPA, Politehnica au resursele și competențele necesare organizării unor programe masterale similare celor de la Barcelona şi Geneva. Modelul de colaborare cu mediul privat, care a dus la apariția unor laboratoare performante, ar putea fi extins pentru conturarea unor programe de specializare în smart city. În mod curent, nevoia de informare şi networking este suplinită de o agendă atractivă de conferințe și expoziţii, însă urmatoarea etapă logică și necesară este conturarea unor structuri educaționale complexe.

(editorial scris pentru revista MW)

Read More

Tendinte de toamna in Centrele de Date

Am participat recent, la Londra, la un eveniment  Intel dedicat Centrelor de Date, unde au fost dezbătute problemele curente prin care trec furnizorii și tendințele pe care le înregistrează industria.

Cu peste 15 miliarde de dispozitive conectate la Internet în 2015 și o proiecție de 50 de miliarde pentru 2020, cu o creștere a datelor într-un ritm de 10x anual, ceea ce înseamnă depășirea pragului de 200 miliarde PB în următorii ani (conform IDC), este limpede că Data Center-ul devine calul de povară al adoptării accelerate a unor concepte precum Cloud Computing, Big Data, M2M și Internet of Things (IoT este un subiect pe care voi reveni). 

Pentru a depăși aceste provocări, industria face investiții de miliarde, canalizate atât spre construirea unor facilități noi, cât și pentru extinderea și creșterea performanței celor existente. Tendințele se regăsesc, la scară, şi pe piața locală, unde mai mulți jucători au preocupări intense pentru creșterea densității la nivel de rack, reducerea PUE (Power Usage Efectiveness, undeva pe la 1.5 ca medie pe piata locală), obținerea certificărilor Uptime sau extinderea spațiului în camera de date.

În mod curent, presiunea la nivel operațional în Centrele de Date este ridicată. Piața vorbește despre un timp mediu de 2-3 săptămâni pentru poziționarea unor servicii noi (estimare Intel), de o creștere cu 40% a volumului datelor stocate în Data Centere (dintre care 90% creștere pentru date nestructurate, conform studiului IDC Digital Universe), dar și de utilizări a doar 50% din capacitatea serverelor în ciuda adoptării intense a tehnologiilor de virtualizare și automatizare din ultimii ani (conform anchetei IDC Server Virtualization). Evident, industria trebuie să găsească soluții pentru depășirea acestor provocări dacă dorește să ofere un timp mai bun de răspuns la solicitările clienților sau o eficiență operațională ridicată.

Viitorul apropiat pare să se îndrepte către Software Defined Data Center, (termen pe care l-am auzit pentru prima data la evenimentee EMC/VMWare) o abordare arhitecturală a infrastructurii IT, care permite virtualizarea, centralizarea și automatizarea tuturor componentelor: servere, stocare, rețea, securitate, servicii etc. Analizele mai indică și tendința multor companii de a renunța la Centrele de Date/Camerele de Date proprii pentru a se orienta către servicii profesionale, creșterea presiunii pe disponibilitate, interesul tot mai mare pentru reducerea amprentei de CO2, nevoia creșterii densității la valori de 20-40 kW pe rack, posibila dispariție a podelei înălțate etc.

Read More

Ce este si ce nu este cloud computing?

Anul trecut, după ce am moderat un eveniment Microsoft/Evensys, am făcut o mică analiză asupra ecourilor conferinţei. În mod surprinzător, deşi participanţii erau familiarizaţi cu noţiunile ce gravitează în jurul cloud computing s-au făcut numeroase confuzii legate de ce este şi ce nu este acest concept. Am reluat acest demers zilele trecute şi, în ciuda comunicării intense din ultimele luni – în presă, social media sau la evenimente –, aceste confuzii persistă.

Dincolo de folosirea greşită a unor termeni, cea mai frecventă confuzie este asocierea dintre cloud computing şi hosting, cu varianta particulară că SaaS (Software as a service) înseamnă hostarea unei soluţii. În mod evident, majoritatea tehnologiilor pe care se bazează o soluţie de cloud computing existau încă de pe vremea când SOA era cel mai la modă termen, însă acestea au fost împachetate într-un concept care respectă câteva caracteristici: acces generalizat (de oriunde, via WEB), self-service (capacitatea de a-ţi pune singur la dispoziţie resursele necesare), elasticitate (capacitatea de a creşte sau reduce resursele alocate, în termeni de minute/ore), scalabilitate (disponibilitatea accesării unor resurse cvasi-nelimitate atunci când încărcarea o cere), contorizare consum (posibilitatea de a măsura în orice moment resursele consumate şi a plăti în consecinţă). Dacă nu respectă una dintre aceste caracteristici, o soluţie, oricât de complexă ar fi, nu este cloud computing.

Complementar, cloud computing-ul induce 3-4 categorii de servicii. Cele mai cunoscute sunt: IaaS (Infrastructure as a Service), nivelul primar al serviciilor tip cloud, prin care utilizatorul accesează o serie de resurse hardware (virtualizate) şi le întreţine singur (sistem de operare, middleware, aplicaţii etc.); PaaS (Platform as a Service), nivelul mediu, prin care utilizatorul accesează o serie de resurse hardware administrate însă automat şi peste care dezvoltă propriile sale soluţii de business; şi SaaS (Software as a Service), nivelul superior, în care utilizatorul doar consumă resursele (aplicaţii), fără a avea legătură cu administrarea. Ar mai exista şi FaaS (Federation as a Service), în esenţă asocierea mai multor ofertanţi de cloud şi consolidarea serviciilor şi încrederii. Prin urmare, SaaS nu este o evoluţie a PaaS şi, implicit, IaaS, aceste trei categorii nu se exclud, ci sunt categorii diferite de servicii IT, alese în funcţie de obiectivele şi caracteristicile fiecărui utilizator.

Cloud-ul vine şi cu o serie de modele de livrare distincte: public (serviciile livrate de către un furnizor către categorii extinse de clienţi); privat (o infrastructură de tip cloud operată în cadrul unei organizaţii); hibrid (o combinaţie între cele două); community (cloud-ul este partajat între mai multe instituţii afiliate unei comunităţi cu activitate şi obiective comune).

Deşi aparent încă un buzz-word, cloud computing pare că începe să modeleze lumea IT după tipare noi, iar ultimele analize ale IDC arată că acest concept va influenţa economia globală pentru următorii 25 de ani. Mai mult, la nivelul anului 2015, cloud computing va genera afaceri de peste 73 miliarde USD.

Read More

Piata locala de IT si manifestarile expozitionale

In ciuda unei aparente maturizări, piaţa locală de IT prezintă unele simptome tipic... adolescentine. Nu mă refer aici la valoarea financiară relativ scăzută (putem da vina pe criza economică pentru asta), ci la inexistenţa unor elemente specifice unei industrii aşezate. Spre exemplu, în piaţa locală de IT nu mai există o manifestare expoziţională relevantă, unde să se stabilească tendinţele, să fie lansate produsele noi şi unde să se deruleze networking-ul între vendori şi furnizori. Există câteva serii de conferinţe tematice ale unor grupuri media, însă restrânse ca amploare, câteva evenimente de companie şi participări izolate cu standuri în cadrul unor târguri cu profil non-IT. Mai mult succes au evenimentele externe, cum ar fi CeBit, spre exemplu, unde, la ediţia 2011, participarea românească a fost chiar numeroasă.

Cu siguranţă, toată lumea îşi aminteşte de Expo21, CERF, Premiile ITC ale României, evenimente care, în diverse perioade de timp, s-au bucurat de o notorietate incontestabilă, dar, din păcate, nu au reuşit performanţa pe termen lung. Nu mai sunt oare interesaţi jucătorii locali de networking? Aş pune eşecul manifestărilor amintite mai degrabă pe incapacitatea organizatorilor de a ţine pasul cu schimbările şi a menţine viu interesul pieţei. În cele din urmă, un astfel de organizator nu vinde un spaţiu de expunere, ci un concept, în a cărei punere în practică este dator să implice întreaga industrie. Cu excepţia pavilionului Comunicaţii de la CERF, unde marketingul profesionist şi bugetele operatorilor făceau spectacol, expoziţiile B2B de profil IT au rămas terne şi complet lipsite de atractivitate, iar dincolo de informare nu se mai întâmpla nimic. Un plus de culoare şi entertainment nu ar fi stricat, ci dimpotrivă.

Când puţină lume se aştepta la ceva nou în acest domeniu, un organizator local a prins curaj şi propune pentru toamna acestui an un eveniment B2B gândit pe o structură nouă: IT&Electronic Bucharest Expo. Evenimentul se anunţă exclusiv B2B, deşi va avea şi o secţiune foto-video (se pare dedicată doar profesioniştilor). Vor exista atât standuri, cât şi work shop-uri şi pare să fie ceva mai aplicat pe cerinţele consumatorilor de IT. Conceptul încă nu este finalizat, se mai adună feedback din partea potenţialilor expozanţi, însă organizatorii par să fi învăţat din lecţiile altora şi, mai ales, au sesizat oportunitatea unui business profitabil pe acest segment relativ abandonat.

Read More

Ce garantie are norul?

Am participat in ultimul an la foarte multe evenimente (conferinte, webcast-uri, workshop-uri etc) pe tema cloud computing. Subiectul a fost diseminat la nivelul tuturor aspectelor: Paas, IaaS, SaaS etc ajungandu-se la concluzia generala ca in era cloud orice functionalitate IT poate fi livrata ca serviciu. Mai mult, discursul pro cloud poate fi intalnit in comunicarea oricarei companii care conteaza in piata, intr-o maniera mult mai intensa decat s-a comunicat anterior pe subiecte la fel de trendy: sistem integrat, servicii web, SOA etc.

Beneficiile adoptarii cloud sunt indiscutabile pentru orice face o mica analiza de costuri și eficiență, iar vendorii s-au focalizat cu precadere pe aceasta direcție. O alta discuție abordată în contextul cloud este ,,securitatea si confidentialitate,, falsă in esența ei insă reală ca preocupare a clienților. Cred însă ca un alt subiect, poate mai important, este in general neglijat de specialisti, acela al SLA (Service Level Agreement) singura cale prin care se poate mentine și garanta calitatea serviciilor livrate in the cloud si de care va depinde structural succesul noii ere IT.
Tind să cred că discuțiile în jurul SLA-ului se vor intensifica pe masura ce tot mai multe proiecte reale de cloud computing se vor derula, evolutia fiind similara celei intalnite în outsourcing.

Topicuri precum: stabilirea, negocierea și monitorizarea SLA-ului vor deveni majore, iar instrumentele dedicate administrarii acestor aspecte tot mai cautate. Mai mult, vor aparea probabil si pozitii specializate pe aceasta activitate in cadrul marilor companii sau ale companiilor de consultanta. Fundamentarea unor norme în ceea ce privește SLA va aduce beneficii penteru ambele părți, pe de o parte clienții vor câștiga un plus de încredere și vor plăti servicii pe măsura nevoilor, iar pe de altă parte vendorii vor depăși barierele securității si disponibilității.

Pana la urma in sfera SLA trebuie inteles ca un furnizor care oferă disponibilitate 99,9% inseamna ca isi poate permite cca 9 ore pe an nefunctionare a serviciului fără insa ca aceasta sa-i impuna si un timp de interventie de 1-2 ore, care ar fi probabil la fel de performant.

Read More

Siguranta si confidentialitate in Cloud Computing

Cloud Computing, termenul care în ultimele luni este pe buzele tuturor, a încetat să mai fie doar o noțiune abstractă, transformându-se într-o ofertă concretă a industriei IT către economia reală. ,,IT ca serviciu‟ este una dintre cele mai pertinente definiții pentru cloud computing, departe însă de a fi completă. În mod curent, orice companie din România poate beneficia de servicii IT, prin aceasta înțelegând: infrastructură (servere, stocare) sau aplicații de business, toate în regim de închiriere. Condițiile pentru accesarea acestor oferte sunt simple: o conexiune la Internet și deschidere către nou. Cloud Computing este un model de business nou pentru multe companii românești (mai ales pentru cele mici și medii), chiar dacă a fost prefigurat de ASP (Application Service Provider), servicii web, outsourcing etc. Chiar și în acest context, schimbarea nu este facilă, companiile și departamentele IT fiind obișnuite cu administrarea internă sau directă a echipamentelor și a aplicațiilor.

Conform declarațiilor ofertanților de ,,cloud computing‟ unul dintre elementele inhibatoare identificate de clienți este securitatea. Este însă o problemă reală sau doar o percepție greșită?

Din punct de vedere al securității informațiilor, se ridică două aspecte diferite: siguranța și confidențialitatea acestora. Orice discuție despre siguranța datelor face trimitere la fiabilitatea echipamentelor și la operațiunile de back-up și continuitate operațională. Din acest punct de vedere, temerile prospecților sunt de prisos, deoarece, datele sunt mai sigure într-un datacenter profesional (fie doar și Tier 1) decât pe un server rezident într-o încăpere tip birou, așa cum întâlnești la majoritatea companiilor. Mai mult, pentru aceste companii, back-up-ul înseamnă un sistem RAID pe un echipament aflat în aceeași cameră sau, în cazurile mai „elevante;‟, o serie de benzi magnetice păstrate în biroul directorului. Oricum s-ar pune problema, un ofertant de servicii cloud va oferi mai mult decât atât.

Confidențialitatea este al doilea aspect al securității, destul de mulți dintre managerii români temându-se că informațiile companiei (clienți, vânzări, contracte etc.) vor ajunge pe mâna concurenței. Dacă informațiile sunt extrem de critice, poate Cloud Computing nu este cea mai bună soluție, dar câte companii lucrează cu o astfel de marfă? Dacă excludem instituții gen STS, bănci, operatori telecom etc., ajungem la o masă de companii unde, în mod curent aceste informații sunt la îndemâna angajaților, iar scurgerea către exterior ține doar de existența sau nu a interesului cuiva de a le obține. Realitatea este că majoritatea companiilor nu lucrează cu date extrem de critice, pentru obținerea cărora concurența să facă spionaj industrial, iar valoarea acestora nu este atât de mare încât un ofertant serios de servicii să-și riște întreg business-ul. Mai mult, dacă logica aceasta nu este convingătoare, evident se pot stabili și condiții contractuale foarte dure.

Read More

Dispar job-urile IT related?

Tendinţele actuale în IT sunt de simplificare şi automatizare a sistemelor informatice, asezonate cu o evidentă cerinţă de creştere a eficienţei. Cu sau fără criză, obiectivul final este reducerea costurilor, atât a celor legate de achiziţii, cât şi a celor operaţionale, dintre care costul cu personalul este unul relevant. Deşi are logică de business, perspectiva nu este foarte promiţătoare pentru specialiştii IT, ale căror joburi sunt ameninţate de: externalizare, virtualizare, SaaS, administrarea centralizată etc.

În acest context, numeroşi analişti de peste ocean, unde piaţa este mult mai aşezată şi costurile cu forţa de muncă mai ridicate, spun că, într-un orizont de 5-10 ani, mai puţin de 25% din numărul actual de angajaţi IT va rămâne activ, restul poziţiilor şi implicit task-urilor asociate fiind externalizate, consolidate, asimilate altor departamente şi funcţii sau pur şi simplu scoase din schemă. Cu siguranţă, pentru România proiecţia diferă, existând o întârziere generică în orice manifestare socială sau tehnologică, greu de evaluat însă pe fondul globalizării curente. Totuşi, întrebarea care se pune nu are o conotaţie dubitativă, ci temporală.

Externalizarea serviciilor IT a fost probabil primul impuls al acestei tendinţe şi, chiar dacă a însemnat angajări din partea furnizorilor, cu siguranţă raportul nu a fost de 1 la 1. Software as a Service, Infrastructure as a Service, Managed Services, a căror adopţie înregistrează o pantă ascendentă, au aceleaşi efecte, reducând necesitatea existenţei personalului intern. De asemenea, virtualizarea şi managementul centralizat permit gestionarea unui număr mai mare de activităţi cu acelaşi personal. Mai mult, noile generaţii de angajaţi sunt mult mai familiarizate cu tehnologia şi, implicit, solicitările tip help desk se vor diminua, multe dintre aceste activităţi fiind externalizate deja.

Ar fi utilă, însă, o analiză detaliată a specializărilor mai expuse riscurilor, deşi este greu de identificat cine s-ar putea implica, pentru înţelegerea mai bună a urmărilor. Efectul va fi probabil recalificarea unora dintre angajaţii actuali şi reducerea interesului pentru respectivele specializări IT în cadrul instituţiilor de învăţământ. Mai mult, fiind un proces pe termen lung, schimbările se vor produce probabil natural.

Read More

Social CRM sau feedback-ul care conteaza

Participând recent la un webcast, am aflat una dintre cele mai scurte definiţii, dar totodată printre cele mai pertinente, a ceea ce înseamnă Social CRM. Definiţia îi aparţine lui Paul Greenberg (autorul cartii „CRM at the Speed of Light: Essential Customer Strategies for the 21st Century“) şi spune că Social CRM este „ceea ce o companie face atunci când clientul controlează conversaţia“. Având în vedere contractarea pieţei locale de CRM, precum şi lipsa de interes pentru o conversaţie cu clientul manifestată de numeroase companii, s-ar putea spune că Social CRM este un concept mult prea avant la lettre pentru România. Totuşi, cred că există o serie de companii care au investit deja în CRM pentru care adăugarea unor funcţionalităţi „sociale“ să devină deja tentantă.

Mai mult, majoritatea analiştilor de prestigiu consideră că abordarea aspectului social al managementului relaţiilor cu clienţii este necesară numai după ce aplicaţiile omonime operaţionale şi analitice sunt funcţionale. Adică este nevoie mai întâi de colectarea şi analiza datelor despre clienţi pentru ca, ulterior, captarea interacţiunii dintre aceştia pe diverse canale de social networking să fie utilă şi eficientă.

Mai mult, nu trebuie monitorizată şi captată interacţiunea dintre toţi clienţii, ci doar dintre cei relevanţi. Evident aceasta depinde foarte mult de natura companiei şi a produselor sau serviciilor acestia. Din fericire însă, companiile nu se conduc după reguli democratice, ci dimpotrivă. Atitudinea, părerea sau feedback-ul unui „heavy user“ are o greutate mult mai mare decât cea a unui utilizator conjunctural, aşa cum părerea unui manager dintr-o companie-client este mult mai importantă decât cea a unui simplu angajat, fără implicare în procesul decizional. Pe aceste considerente, Social CRM-ul nu trebuie să surprindă tot, ci doar ceea ce este relevant.

Poate în România, înaintea unei discuţii despre Social CRM, ar fi necesară întrebarea: De ce ar trebui, până la urmă, să investim în CRM? Unul dintre răspunsuri ar fi şi acela că doar un management inteligent al clienţilor poate revigora vânzările afectate de criză. Astfel, CRM-ul, în sine, poate ajuta compania să vândă mai bine, însă Social CRM-ul poate determina clienţii să cumpere mai mult.

Read More

Dependenta de e-mail

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt dependent de e-mail. Cea mai mare parte a activităţii mele zilnice se desfăşoară în jurul clientului de e-mail. Chiar am renunţat la multe convorbiri telefonice observând că timpul de răspuns la mesajele electronice devine tot mai bun, chiar daca acestea sunt lipsite de feed back-ul real time. Având în vedere că zilnic se trimit peste 80 de miliarde de mesaje, situaţia mea se poate generaliza. Mai mult, există studii care atestă că e-mail-ul este cea mai răspândită aplicaţie de lucru colaborativ, ceea ce cu siguranţă creează o dependenţă de e-mail.

Aparent, dependenţa de e-mail ar putea genera o dependenţă de birou, însă, din fericire există numeroase tehnologii (mai corect ar fi servicii de comunicaţii) care ne permit să luam e-mailul cu noi. Un studiu făcut, la finele anului 2007, de compania Frost & Sullivan pe piaţa serviciilor mobile de date arăta că e-mailul mobil va trece, în următorii ani, de la categoria „nice to have“ la „must have“. Acelaşi studiu previziona că, până în 2012, în cadrul companiilor europene vor exista cca 85 milioane conturi de e-mail mobil. Tranziţia se simte şi în România, unde tot mai multă lume are nevoie reală de acces la e-mail în afara biroului.

Un oficial de la RIM (Research in Motion, inventatorii celebrului BlackBerry) afirma recent că un echipament care oferă acces permanent la e-mail poate aduce, la nivelul unui an, o economie de 10 zile de muncă. BlackBerry este o soluţie, poate nu cea mai ieftină, dar foarte răspândită. Un serviciu similar, însă mai ieftin, este, nou lansatul Zapp Easy. La fel de util ar fi un laptop în combinaţie cu un modem wireless sau un smartphone şi un abonament de date. Ceea ce contează în final nu este platforma, ci rezultatul: posibilitatea de a fi conectat la activitate. Poate că sună puţin stahanovist, dar dacă cele 10 zile economisite ar fi de concediu?

Read More

CRM-ul devine tot mai Social

In materie de CRM, indiferent ca vorbim de strategie sau de aplicații, a trecut vremea relaţiilor unidirecţionale (companie-client) sau bidirecţionale (client-companie-client) și se vorbește tot mai mult despre relaţii multidirecţionale care să surprindă toate categoriile de public ce ar putea genera o posibilă interacţiune (clienţi, furnizori, competiţie etc). CRM-ul Social vrea să surprindă, cu precădere, interacțiunea dintre aceste elemente și pune în discuție conceptul de ,,experience-based differentiation”, un indicator care arată puterea de influenţă pe care o au comunitățile sociale, preponderent virtuale, prin partajarea unor experiențe relevante.

Web 2.0 tinde să schimbe fundamental modul în care consumatorii își construiesc încrederea în brand-uri. Tehnicile tradiţionale de marketing şi advertising se aplică tot mai puțin într-o lume în care majoritatea consumatorilor folosesc web-ul pentru a descoperi companii, produse sau servicii și pentru a schimba informații despre acestea. ,,The word of mouth” a devenit astfel un concept cu aplicabilitate globală (vezi tripadvisor, spre exemplu, unde călători din toată lumea își partajează experienţele). Linked-In, Plaxo, Twitter sau Facebook, forumurile auto sau cele pentru părinţi, toate acestea sunt repere fundamentale pentru viaţa de business sau privată a multor clienți sau prospecţi și devine o dovadă de respect, dar și o valoroasă informaţie de marketing, urmărirea post-urilor acestora.

CRM-ul tradițional este orientat cu precădere asupra colectării informațiilor despre client, urmăririi activităților și managementului oportunităților, însă îi lipsește o dimensiune relevantă, aceea de a transforma consumatorii în prieteni și a le influenta comportamentul (a nu se citi greșit manipulare). CRM-ul Social poate adăuga această dimensiune în latura operațională a CRM-ului tradițional, însă cheia sunt oamenii, și nu tehnologia. CRM-ul Social înseamnă implicarea companiilor în comunitățile de utilizatori, fără dorința evidentă de a-i controla și manipula pe aceștia, ci pentru a-i cunoaște și a le înțelege asteptarile.

(editorial MW, decembrie 2008)

Read More

Efectul crizei asupra serviciilor IT

Discuțiile despre impactul crizei globale asupra IT-ului local au continuat și în ultima lună, însă opiniile au ieșit din sfera emoțională și au intrat pe făgașul normal al predicțiilor economice. La această normalizare au contribuit și analizele făcute publice de PAC sau IDC privind evoluția unor segmente ale pieței locale în 2008 sau tendințele globale ale bugetelor IT. Generic vorbind, aceste studii nu au spus că ne va fi mai bine, deci criza există, ci doar că nu ne va fi atât de rău. Deja opiniile se sedimentează pe câteva direcții: 2008 va avea un impact negativ asupra vânzărilor de hardware, poate cu excepția sistemelor de stocare, iar piața de software va crește ponderat. Criza aduce însă oportunități pentru dezvoltarea serviciilor IT.

Serviciile IT au crescut considerabil și anul acesta, conform IDC, cu circa 49% raportat la valoarea în USD, reprezentând unul din puținele domenii asupra cărora criza va avea un impact redus. Previziunile aceleiaşi companii arată o posibilă creștere anuală medie de 22% pentru următorii cinci ani. Explicația stă în impactul real pe care serviciile îl pot avea asupra reducerii costurilor și creșterii productivității clienților. Alături de criză, alte elemente „favorizante” sunt maturizarea companiilor locale (atât beneficiari, cât și vendori) și existența unei baze instalate de hardware și software la clienți, ceea ce, natural, determină o cerere suplimentară de servicii.

În acest context, vom auzi tot mai des anul viitor despre outsourcing și SaaS (Software as a Service), acestea fiind, de altfel, printre serviciile cu cel mai mare impact asupra reducerii costurilor. Cu aceste servicii, clienții vor putea renunța la anumite cheltuieli asociate administrării infrastructurii IT (salarii, spre exemplu) sau își vor putea reduce/distribui efortul financiar indus de accesul la funcționalitățile unei soluții prin plata unui abonament. Cu siguranță, anul viitor, tot mai mulți vendori se vor poziționa ca ofertanți de servicii, unii începând deja acest demers.

(editorial MW noiembrie)

Read More

Criza globală și IT-ul local

Criza financiară din Statele Unite a avut influențe rapide și nefaste în piața americană de IT. Acestea s-au observat, într-o primă etapă prin scăderi masive la bursă înregistrate de majoritatea companiilor (printre cele mai afectate au fost Google și Dell) și, ulterior, printr-un val masiv de previziuni negative. Presa a abundat în anunțuri privind sistarea unor investiții în IT (4,3 miliarde USD doar din partea sectorului financiar) transformate imediat în pierderi directe pentru marile companii, unele aparent neatinse de criză. (Cisco, Intel, Microsoft). Ulterior, șocul s-a transmis și în piața locală, previziunile direcționând către o reducere de 50% a valorii companiilor românești, precum și o posibilă scădere de 25-30% a pieței IT.
Motivația ar fi, pe de o parte, lipsa majoră de interes pentru piețele emergente a investitorilor, iar pe de alta, o firească reducere a bugetelor de IT din partea marilor consumatori locali. Dincolo de aceste scenarii, un impact negativ mai mare l-a avut însă recenta depreciere a leului care a dat peste cap planurile de bugetare a unor proiecte ( cam tot ce însemană IT este exprimat în monedă străina, de la software și servere până la certificări și cursuri de training) dar care impact este departe de ideea inițială de criză.

Fără îndoială că piața locală va fi afectată, însă nu cred că suntem atât de ancorați în economia globală încât să simțim efectele cu aceeași intensitate și în același orizont de timp. Probabil fondurile de investiții vor fi mai prudente și vor amâna unele proiecte, totuși investițiile din România sunt în mare parte de natură strategică și sunt deja planificate, mai ales că oportunitățile locale încă există. (a se vedea anunturile recente ale Michelin sau Lafarge privind deschiderea unor noi unități de producție).
Pentru IT, criza locală rămâne, în continuare, una a salariilor supradimensionate față de productivitatea necesară postului alocat și despre care unul dintre cei mai influenți manageri locali spunea că ,,subminează masiv creșterea industriei românești de ITC,,. Criza aceasta este principalul motiv de neliniște pentru cei care fac outsourcing și, poate, o piedică pentru unii investitori.
Aparent indisolubile, cele două crize pot interfera, pentru că o scădere a pieței va induce inevitabil și o reducere a cererii de resurse umane, puțin probabilă pe fondul anunțurilor de creștere a personalului făcute de tot mai multe companii.(au fost prea multe ca să le mai amintesc aici) Efectele crizei globale asupra IT-ului local sunt greu de prevăzut. În acest demers trebuie să ținem cont însă de două aspecte: nu suntem sub un ,,clopot de sticlă,, ( nu mai știu cui aparține formularea) dar nu ne aflăm, din fericire, nici în mijlocul furtunii.

Read More

Modelul SaaS scos la încălzire ( editorial MW sept.)

Livrarea de aplicații tip ERP sau CRM ca serviciu online sub forma unui abonament nu a convins până acum clientul român deși o serie de avantaje sunt indiscutabile. Câteva companii locale au încercat acest model, dar, oricum am privi problema, succesul de piață este încă departe. Explicația nu constă în imposibilitatea acestui model de a livra beneficii intr-o structură românească de afaceri, ci mai ales în lipsa de încredere, pe de o parte în ISP-iști, iar pe de alta în furnizorul aplicației. Totuși, în ultimii ani serviciile de acces la Internet s-au maturizat, tehnologiile au evoluat, căile de acces sunt multiple, iar cu un back-up asigurat, disponibilitatea este maximă. Persistă însă neîncrederea în furnizorul aplicației, mai concret în capacitatea (a se citi credibilitatea) acestuia de a păstra în siguranță datele, dacă nu vitale cel puțin foarte importante, ale beneficiarului.

Subiectul SaaS nu e nou și pe unele nișe (recrutare, payroll) chiar funcționează. Și pentru ERP și CRM companiile se pregătesc de ceva vreme, însă piața nu pare a considera că este momentul. Pentru companii mari ca Microsoft, Oracle sau Salesforce.com livrarea în România a unor astfel de servicii nu ar necesita un mare efort, iar pasul ar putea fi făcut imediat, doar oportunitatea să fie identificată. Companiile românești testează terenul. Unii, ca SDC, Senior Software sau Misoft Systems, au deja servicii disponibile, alții, ca BitSoftware, se pregătesc pentru lansare în viitorul apropiat. Nu știu dacă s-au făcut analize de piață, dar probabil un feed-back pozitiv există.

Pe fondul unei maturizări inevitabile, atât a conceptului, cât și a pieței, tind să cred totusi că anul viitor se va depăși etapa acestui ,, acum nu e momentul,, și mai ales pe segmentul companiilor mici (2-5 utilizatori) modelul SaaS va începe să prindă. Motivul principal va fi, probabil, plata lunară combinată cu lipsa unei implementări, care, din experiență sau ,,din auzite,, dă bătaie de cap. Această combinație va determina o serie de manageri informați și obișuiți cu alte servicii web să încerce. În esență nu au nimic de pierdut. Un succes mai mare ar avea probabil un model mixt, care să combine simplitatea în configurare și accesare a serviciilor web cu siguranța unei baze de date instalată pe serverul clientului.

Read More

In blog we trust (!?)

Cu excepția asocierii evidente dintre un blog si un lider consacrat de opinie sau o nisă (cazurile sunt doar cateva), blogurile romanesti suferă de lipsa de autoritate si credibilitatea. Sunt notorii in urma networking-ului social si a logicii intrinseci a indexării pe un motor de căutare ca Google, dar raman doar o extensie a terasei de berarie. S-a format o comunitate numeroasa care joacă o miută online cu motivatii din cele mai diverse, cu nimic mai presus decat forumurile de discutii unde fiecare spune ce vrea, ce știe sau ce crede. Sunt prea putini cei care verifica o informatie inainte de postare, cazul ,,Orange cumpara UPC,, este un exemplu, mai toti au (am) dat stirea, putini s-au aratat sceptici, foarte putini au verificat.

Multumita unei platforme Google, blog-ul subsemnatului iese foarte bine in cautari ( nu doar pe prima pagina ci uneori in primele 2-3 rezultate) pe cuvinte cheie asociate unor tehnologii sau firme din ITC. Această situatie ma face mai notoriu ( generează trafic) dar nu implicit mai credibil sau mai relevant. Pana la urmă, sunt simple informatii preluate din discutii cu diverse persoane sau din canale externe, cu un mimim comentariu si la care, evident, nu caut niciodata o a doua sursă. Culmea este ca site-ul revistei apare la distanta, desi continutul este cu mult mai relevant prin cantitate, tematica si surse de informare. Concluzia: SEO bate continutul, iar prima pagina din Google search poate fi inselatoare.

In ultima vreme, multa lume încearcă sa faca din blogging mai mult decât ce este blog-ul in sine. Se discuta despre mitul îmbogatirii din blogging, de promovarea noului Audi A4 prin bloggeri, de formatori de opinie, de milioane de vizite etc. Da, adevărat, blogul poate fi o sursa de informare, poate fi o forma de jurnalism, poate fi un canal de marketing, poate fi o afacere, dar inainte de toate nu poate fi mai mult decat un jurnal online si nu poate fi mai mult decat omul care il scrie.

(editorial, MW editia 104/2008)

Read More

Oameni si software

Cred că mulți dintre noi avem o limită structurală în acceptarea tehnologiei. Deși tastăm mai repede decât scriem pe hârtie, apreciem gadgeturile, avem cont în Second Life și fără Internet suntem pierduți, cred că avem momente în care le utilizăm pentru că ne-am propus asta și nu pentru că ne-am simți mai bine. Vorbim la telefoane din categoria struțocămile cu PDA/GSM/GPS/MP4player și cu mai multe funcții decât avem timp să descoperim, dar frecvent realizăm că suntem nostalgici după un telefon clasic cu disc și receptor din ebonită. Cu siguranță, atitudinea este similară și când este vorba de aplicațiile ce rulează pe PC-uri suită Office, aplicații corporate, browser de Internet, email, poate instant messaging, și mă opresc, pentru că deja sunt prea multe ferestre deschise ...continuarea aici

Read More