Au prezentat cazul unui spital de Canada unde toti medicii tineau evidenta pacientilor pe iPad-uri, iar halatele aveau un buzunar special pentru tableta. Cand ieseau din reteau spitalului, tabletele treceau untr-un „personal mode” iar medicul avea acces doar la anumite informatii despre pacienti etc. Toate bune, pana aici, insa au adus pe scena seful spitalului, seful de la IT si inca 2 medici pentru a ilustra forta proiectului. Dupa prima zi, chiar m-am intrebat daca nu cumva am gresit evenimentul.
Prin urmare, anuntul de astazi despre parteneriatul incheiat intre IBM si Apple, prin care IBM va dezvolta aplicatii si va vinde terminale mobile, nu mi se pare deloc surprinzator. Dimpotriva, ma intreb de ce a durat atat.
O simpla privire spre cele doua companii arata ca:
- Apple nu are o amprenta in mediul enterprise atat de mare si tare pe cat se crede (vezi problemele de gestiune ale flotelor mobile de iPad și iPhone) si nici nu poate/nu vrea sa dezvolte un vector de vanzare (directa sau indirecta) in ciuda unor parteneriate incheiate cu alte companii. IBM nu mai inseamna de mult doar hardware and stuff, iar in Romania, cel putin, IBM are cea mai mare echipa de consultanti SAP, spre exemplu. Prin urmare, armata IBM concentrata exclusiv pe acest segment va sluji ideal acestui obiectiv pentru ca poate face push pe segmentul de mobilitate, cloud and stuff.
- IBM nu are in portofoliu produse pentru end-user, adica telefoane si tablete dar intelege perfect ideea de mobilitate. Cu cine s-ar fi putut alia? Cu tandemul Microsoft/Nokia, cu Samsung sau HTC? Exclus, IBM vrea creme de la creme, prin urmare Apple devine singura optiune cu precadere pentru atractia exercitate de produsele iWhatever in randul corporatistilor americani. In State, daca in urma cu 4-5 ani pe cureaua fiecarui whitecollar atarna un BlackBerry, acum situatia este cu totul alta, iPhone-ul a devenit parte din uniforma.
Concluzia fireasca? Ar fi fost ciudat sa nu se intample. Nu as miza totusi pe o relatie „till death to us apart”
