Showing posts with label Black Friday. Show all posts
Showing posts with label Black Friday. Show all posts

Monday, November 26

De ce nu au inteles magazinele online conceptul cloud computing?

Din punct de vedere ``disponibilitate si uptime`` recentul BlackFriday a fost un dezastru complet si nu a existat site major fara cadere. Nu stiu ce investitii au fost facute in tehnologie, dar avand in vedere rezultalele fie au fost minime, fie au fost in solutii lipsite de eficienta. Tind sa cred ca majoritatea au mai pus cateva servere si s-au rugat ca downtime-ul sa fie cat mai mic.

Pe de alta parte, in ultimul an, intreaga industrie IT a vorbit intens despre cloud computing si despre doua nuante ale acestui concept: PAAS si IAAS, adica platforma si infrastructura ca serviciu. Ce promit aceste servicii: scalabilitate si disponibilitate maxima, adica exact ce ar fi avut nevoie magazinele online in moment gen Black Friday, CyberMonday... what ever. Mai mult, aceste promisiuni nu sunt la nivel teoretic, anul trecut in suplimentul Cloud Computing (il trimit GRATUIT oricarui IT Manager din online) scriam despre experienta Ministerului Educatiei cu portalul Adlic. Pe scurt, pe acest portal se afiseaza rezultatele admiterii la liceu, iar traficul care in mod normal este nesemnificativ, creste la peste 1 milion de unici in cateva ore si o tine asa 2-3 zile devenind campion indiscutabil al tot ce inseamna trafic online in spatiul .ro. Traditional, IT-ul ministerului mai punea cateva servere si se ruga sa fie bine, cam ce au facut si magazinele online vinerea trecuta, pana in vara lui 2011 cand, printr-un proiect cu Siveco, au pus Adlic pe Windows Azure, platforma ca serviciu de la Microsoft. In ziua anuntarii rezultatelor, Windows Azure a scalat workload-ul pe atatea servere cat era nevoie ca aplicatia Adlic sa nu pice, iar Ministerul a platit cat a consumat, cam cat costul unui server entry level din cate imi amintesc. Experienta MEC se gaseste si pe site-ul Microsoft, inclusiv un fim cu IT Managerul institutiei.
Cu Microsoft sau cu alt furnizor serios de PaaS/IaaS, problemele de BlackFriday ar fi avut o rezolvare eleganta, din pacate insa tehnologia nu trebuie sa fie doar disponibila ci si cunoascuta si inteleasa. Poate anul viitor, magazinele online romanesti vor investi mai inteligent.


Friday, November 16

Happy Black Friday

Ma batea, de vreo doua zile, un gand sa aflu cum isi pregatesc infrastructura IT magazinele online implicate in Black Friday, mai ales ca anul acesta sunt 20 de nume (anul trecut au fost mult mai putine) intrate in joc: eMag, Oktal, Domo, Evomag, Watchshop, Flanco, F64, Elefant, Fashioup, LaFemme, TinaR, ClickShop, Azerty, Nemira, Okian, Strollers, 1001jucarii, Altex, Koyos PCGarage si probabil vor mai fi cateva. Dimineata, am aruncat o intrebare doua , insa raspunsurile au fost evazive. Pe la 14.00, apare un text in ZF care, partial, imi lamureste lipsa de interes, insa nu spune mai nimic in afara faptului ca emag a investit 200.000 EUR in infrastructura. Ciudat, in timp ce la noi informatiile sunt tinute sub obroc, prin tarile cu apa calda, altii organizeaza webbinare prin care arata cum pun cloud-ul la munca pentru a depasi astfel de momente :(

Pe fondul mediatizarii reducerilor, am primit zeci de newslettere in ultimele zile, traficul este de asteptat sa explodeze mai ales ca lumea va alerga de nebuna de pe un site pe altul in cautarea celor mai bune oferte. Emag zicea, anul trecut, ca a avut un varf de 100.000 de vizitatori, pentru anul asta as paria pe valori de cel putin dublu. La fel de cunoscut este si ca anul trecut sistemele IT ale magazinelor au avut probleme majore si caderi de cateva ore. Din cate imi amintesc, evomag si elefant au cazut primele, urmate ulterior de koyos si emag, in cazul ultimului traficul fiind foarte mare, 1,1 milioane vizitatori pana la ora 16 (conform blog Radu Apostolescu). Dincolo de succesul comercial al Black Friday, momentul a generat si numeroase frustrari, iar blog-urile si forumurile sunt pline de comentariile celor nemultumiti ca nu au putut accesa un site sau plasa o comanda. Conform studiilor americane, dupa astfel de experiente:
- 78% din cetateni se duc imediat pe site-ul competitiei
- 88% probabil nu se vor mai intoarce
- 47% dezvolta o parere negativa despre compania cu pricina
- 42% povestesc aceasta experienta neplacuta tuturor prietenilor
Nu prea cred eu in procente dar cu siguranta brandul si loialitatea clientilor au cel mai mult de suferit. Prin urmare, nu prea stiu cum s-au pregatit magazinele online pentru aceasta incercare, dar sa le uram totusi un Happy Black Friday.