O alta noutate este ca Microsoft ofera spatiu nelimitat de stocare pentru Office 365 in scenarii de integrare cu alte aplicatii de business. Evident, ca pentru cerintele din enterprise, nu doar spatiul de stocare conteaza (poate mai importante sunt facilitatile de sincronizare, securitatea etc) insa exista preocupari si in acest sens. Doar cateva luni in urma, Office 365 a primit si functionalitati de Data Loss Prevention, cu restrictionarea sau blocarea accesului la anumite fisiere etc. Din 2015, Office 365 va putea gestiona informatii clasificate, documentele putand fi catalogate astfel automat sau manuale, pe baza scanarii unor tag-uri etc.
Directia pe care Microsoft o da suitei este evidenta si se vede foarte bine si in piata. Daca prin 2011-2012, in Romania, primele proiectele de Office 365 erau cu precadere la companii mici si medii, cu zeci de angajati in medie, astazi predomina cele cu sute de utilizatori, integrare cu Active Directory, abordari hibride etc, iar nivelul de adresare va creste, mai ales ca in zona superioara a pietei, Office 365 nu prea are concurenta. Tocmai din considerentele amintite anterior.