O noutate ar fi evenimentul IT&Jazz de maine seara, Hotel Pullman, alaturi de Harry Tavitian. Intrarea libera.
„Varujan Pambuccian este o persoana care in domeniul IT&C nu are nevoie de nici o prezentare. Numit de unii colegi din presa «parlamentarul IT&C», Varujan Pambuccian a fost prezent sau implicat in mai toate evenimentele si proiectele desfasurate in acest sector. Legatura cu sectorul IT&C este una structurala daca tinem cont ca Varujan Pambuccian este matematician si a lucrat intre 1984 si 1990 la Institutul pentru Tehnica de Calcul. Din 1996 reprezinta minoritatea armeana (Uniunea Armenilor din Romania) si comunitatea IT&C din Romania in Parlament, context in care a infiintat si condus Comisia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor din Camera Deputatilor.
In mesajul sau pentru 28 noiembrie, Tehnologia este cheia dezvoltarii Romaniei, Varujan Pambuccian afirma: „Ceea ce am inceput, sprijinit de toti cei care au acest crez, s-a dovedit a fi realist si cu rezultate masurabile. Am dovedit impreuna ca o industrie poate sa-si cresca valoarea de piata de la 4.2% din PIB la 10% din PIB in doar patru ani. Am ridicat impreuna o serie de bariere mentale, fiscale si de recunoastere a industriei noastre. Am dovedit impreuna ca piata interna nu este o cantitate neglijabila iar consumatorul roman este o persoana educata si avida de tehnologie. Am dovedit impreuna ca putem sa ne transformam dorintele in realitati. in locul unei structuri puternice de partid, m-am sprijinit pe vointa celor care au crezut in acest proiect si acesta vointa a fost cea care mi-a calauzit fiecare pas. Tot ce am realizat, am realizat impreuna.“
Printre ultimele proiecte finalizate de Varujan Pambuccian se afla: posibilitatea vanzarii de software in leasing, scaderea retributiei datorate organismelor de gestiune colectiva a drepturilor de autor de la 5% din valoarea copiatoarelor si a anumitor componente hardware la o valoare cuprinsa intre 0,5 si 1,5% precum si anularea accizelor (de 25%) la camerele foto digitale. Despre proiecte mai vechi precum Legea Semnaturii Electronice, Legea Notarului Electronic sau Scaderea impozitului pe venit in cazul programatorilor s-a scris mai mult si cu siguranta sunt mai cunoscute.
Varujan Pambuccian va candida pe listele Uniunii Armenilor din Romania, insa va reprezenta si in continuare interesele sectorul IT&C. O imagine completa puteti gasi la www.pambuccian.ro, site-ul oficial al candidatului, realizat de fiul sau Victor-Vartan Pambuccian. ”