„Aproape toate meseriile pe care
cineva le va practica în viitor, de la inginerie la muzicologie, de la fizică
atomică la turism, de la istorie la medicină, vor folosi calculatoarele.
Calculatoarele nu merg singure, ca să meargă trebuie să aibă oameni pricepuţi
să le mâie. Ca să ai oameni pricepuţi, trebuie să îi înveți” acestea erau
vorbele academicianului Grigore Moisil în 1973, da ați citit bine 1973 şi sunt
mai actuale ca niciodată.
La 45 de ani după ce în Bucureşti au
fost înfiinţate primele licee de informatică, Ministerul Educaţiei și
Cercetării Naţionale a adoptat noul plan-cadru pentru învăţământul gimnazial,
care introduce din 2017 ca materie obligatorie: Informatică şi TIC (Tehnologia
Informaţiei şi a Comunicaţiilor). Decizia luată de echipa condusă de Ministrul
Adrian Curaj este similară celei adoptate de Academicianul Mircea Malița în
anii 70, pe când conducea destinele
aceleiași instituții (Ministerul Învăţământului), prin care Informatica pătrundea
sistematic în mediul universitar și liceal românesc.
În mod evident, Generaţia Z ( copii
născuți după 2000, numiti si generaţia Internetului) trăieşte în simbioză cu
tehnologia şi este marcată ireversibil de mediul digital. Educaţia formală
actuală (de facto, TIC-ul există ca materie opţionala în majoritatea școlilor româneşti)
nu are însă capacitatea de a oferi acestei generaţii competențele necesare şi
există un dezechilibru major între noţiunile predate şi nivelul de cunoştinţe
al copiilor de gimnaziu. Unor copii care sunt practic nedespărţiţi de tableta
şi smartphone este imposibil să le atragi atenţia şi să le oferi valoare cu
lecţii despre componentele unui calculator, structura de fişiere sau editare
primară în word Adoptarea actualului plan-cadru ridica noi întrebări şi
deschide noi dezbateri pe tema resurselor pe care Ministerul le are la
dispoziţie pentru definirea ca materie şi predarea Informaticii. Cât de
pregătite sunt cadrele didactice, cât de actuală este curricula şi mai ales cât
de aplicată la specificul Generaţiei Z? O generatie orientată mai degrabă către touch decât
către click, care este deprinsa să exploreze şi să descopere singură
cunoştinţele, care procesează mai rapid informaţiile şi le expune mai bine în scris decât oral?
Introducerea informaticii ca materie
obligatorie în gimnaziu este un pas important dar nu este nici măcar începutul
ci doar începutul începutului, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Wiston Churchill.
Paşii cu adevărat importanţi, provocarea majoră majoră pentru Ministerul
Educatiei si Cercetării Naţionale, abia acum urmează, să aducă „Informatica” la
nivelul prezentului şi mai ales la cerințele viitorului. Cu timp şi fără timp,
Ministerul trebuie să dea forma strategiei şi să aibă abilitatea cooptării în
acest demers a vizionarilor din educație și din industria IT, pentru a face din
TIC elementul transformaţional esențial
al generațiilor prezente şi viitoare.
