Tuesday, December 22

Vista Group cumpara 50% din Share Dimension

Share Dimension, compania infiintata in 2005 de Claudiu Tanasescu primeste o infuzie de capital din partea Vista Group International care cumpara 50% din active. Share Dimension a dezvoltat in 2009 o solutie pentru programarea filmelor in cinematografe (Cinema Scheduler), pe care a transformat-o in 2015 in prima platforma de big data (Cinema Intelligence) pentru industria cinematografica. Vista Group este o companie din Australia/Noua Zeelanda care ofera solutii pentru managementul cinematografelor la nivel global, prin urmare interesul este evident.

Share Dimension are peste 10 clienti pentru Cinema Intelligence, in Olanda, Turcia si Germani, iar in mod curent este intr-un proces de extindere pe piata americana. Platforma este foarte complexa si implica integrarea si procesarea datelor din surse multiple, de la POS-urile cinematografelor, la cautarile pe Google, recenziile filmelor, starea vremii etc. Datele sunt procesat in cloud pe baza unor algoritmi de tip machine learning. Beneficiile asocierii sunt lesne de inteles, Vista Group aduce o baza de clienti, iar Share Dimension o solutie foarte inovatoare, cu potential de crestere major mai ales pe piata americana, dar nu numai.

Cu 23 de angajati, compania are sedii in Olanda si Bucuresti, unde de altfel exista nucleul de cercetare-dezvoltare. Valoarea tranzactiei nu este cunoscuta. Comunicatul de presa original aici. In 2012, Share Dimension a fost cumparata de Sustainalytics, o firma olandeza de cercetare in domeniul sustenabilitatii, se pare insa ca tranzactia a fost reversibila, iar compania a revenit in proprietatea fondatorului Claudiu Tanasescu.