marți, august 2

Cum arata piata de stocare in cloud?

Stocarea datelor in cloud-ul public inregistreaza o evolutie accelerata, iar piata globala este dominata de cativa jucatori mari. Principalul avantaj al acestora este „economy of scale” care le permite sa fie foarte competitivi la nivel de preturi si foarte scalabili in ceea ce priveste serviciile.

Cel mai recent quadrant Gartner identifica doar opt jucatori cu mare potential: Amazon, Microsoft, Google, IBM, Oracle, Rackspace, AT&T si Alibaba. Pe termen lung, lupta la nivelul cotelor de piata se va da intre primii trei, restul plutonului avand sanse mai mici de crestere. Probabil, IBM si Oracle vor ramane relevanti doar pe segmentul enterprise, iar Alibaba isi va pastra amprenta asiatica.

Un prim comentariu care se impune este ca Gartner tinde sa sparga piata de cloud in bucati tot mai mici, ca de exemplu aceste „public cloud storage services”, insa de cele mai multe ori, serviciile de storage nu sunt consumate stand-alone ci intr-un pachet mai mare care include numeroase alte servicii.  Al doilea comentariu este ca analiza Gartner este irelevanta pentru piata locala, pentru ca pe de o parte unele companii mentionate nu sunt prezente sau au o activitate discreta, iar pe de alta exista furnizori locali relevanti. Ma gandesc, pentru business, la StarStorage in principal, insa nu sunt singurii.