Pana la Razgrad nu este nimic deosebit, drumul principal merge insa spre Shumen si autostrada spre Varna, iar ruta spre Turcia face dreapta spre Targovishte, un drum oarecum secundar, in stare ok dar care nu permite o viteza foarte mare. Pasajul Omurtag-Kotel este ceva mai montan, drumul are unele serpentine dar nimic deosebit si nu e prea aglomerat. Trecerea prin Yambol necesita ceva atentie, orasul are o centura (nu era in stare prea buna anul trecut) insa este de recomandat fata de tranzitul prin oras, unde semnalizarea cam lipseste. In zona se lucreaza la autostrada A1 a bulgarilor: Sofia-Plovdiv-Burgas si prin urmare este posibil sa existe devieri etc. Elhovo-Lesovo nu ridica probleme, poate doar legate de echipajele de politie.
Vama din Hamzabily nu apare inca pe toate hartile (Google Maps nu o arata, spre exemplu, dar exista cu siguranta). In vama exista benzinarie Lukoil unde se poate alimenta la preturi bulgaresti si plati cu cardul. In Turcia, pretul pentru benzina-motorina este mult mai mare.
Dupa iesire din vama se tine drumul spre Edirne, dar se intra pe autostrada inainte cu 10-15 km de oras, prin urmare pentru Instanbul sau Canakale se intra pe sensul din stanga. Drum bun!