Friday, October 22

Despre rusine

Conform preceptelor crestine, secretul unei vieti echilibrate este sa traiesti cu ,,frica de Dumnezeu si rusine fata de oameni,, si care ar fi probabul un inhibator pentru execese, alaturi de legislatie. Din pacate insa in Bucuresti, nu mai functioneaza nimic.
Am asistat la o scena incredibila, ieri dimineata cand imi duceam copilul la scoala. Un Q7 condus de un business man (aparent cel putin) facea niste manevre pe trotuar pentru a gasi un loc de parcare, timp in care aproape sterge un grup de parinti + scolari. Un cetatean de varsta a doua ii atrage atentia soferului, care insa ultrarevoltat coboara geamul si ii arunca acestuia o serie de injuraturi si amenintari. Soferul, ca noi toti, isi aducea copilul la aceeasi scoala.
Nu atitudinea m-a uimit (nesimtirea este direct proportionala cu valoare masinii de cele mai multe ori si probabil livrata pe lista de optionale a masinilor germane premium diesel) ci locul unde s-a petrecut. Individul respectiv, cu ochelari si look business, nu s-a gandit o secunda ca se afla in fata unei scoli, ca il privesc o multime de copii, ca pot fi colegii de clasa ai copilului sau si parintii acestora, o comunitate din care face inevitabil parte chiar si de la inaltimea SUV-ului sau. Ce frica, ce rusine....