Intre timp, o buna parte dintre executivii care au derulat acest proiect au plecat din companie, iar activitatea a fost organizata in 2014 sub numele de Intel Security, chiar daca celebrul logo McAfee (scutul rosu) a fost pastrat. Intel Security mizeaza foarte mult pe autentificare biometrica in defavoarea parolelor si urma sa lanseze inclusiv o serie de aplicatii gratuite pentru utilizatorii mobili.
Zilele trecute Financial Times a afirmat ca Intel evalueaza posibilitatea vanzarii acestei linii de business (este mai degraba o companie operata separata, asa cum este VMware fata de EMC spre exemplu) si ca ar exista deja un grup de investitori interesati. Atentia este ridicata, mai ales ca Intel Security a raportat o evolutie financiara buna anul trecut. La nivel de piata, am doar datele din 2014, care arata pentru Intel Security pozitia a doua in top cinci global, cu cca 2 miliarde usd venituri, 8.5% cota de piata si 4.6% crestere anuala. (sursa Gartner) Rezultatul este bun mai ales prin raportare la Symantec, liderul pietei, care a inregistrat o scadere de 1.3%. Conform presei de peste ocean, Intel va putea vinde aceasta unitate mult peste cele 8.68 miliarde usd investite si va scoate un profit foarte bun. Intel nu a comentat informatia.
Pe pagina Intel Security nu apare o prezenta oficiala in Romania, dar stiu ca exista o echipa locala care gestioneaza portofoliul aferent, precum si o serie de parteneri.