Am avut ocazia sa testez, oarecum in premiera,
Intel Unite, o aplicatie care simplifica semnificativ modul in care o
companie isi poate organiza sala de sedinte/prezentari. Intr-un scenariu obisnuit,
o astfel de activitate se deruleaza in jurul unui proiector sau al unui display
cu diagonala mare, la care utilizatorii se „cableaza” cu propriile laptop-uri
pentru sustinerea prezentarilor. De aici apar numeroase probleme legate de
conectica, drivere, rezolutii, modul afisarii, sistem de operare etc. La nivel
„enterprise” exista solutii de tip „conference room” care rezolva astfel de
probleme, insa nu sunt nici prea simple, nici prea ieftine.
Intel Unite vine cu o abordare de tip „plug
and play” care face ca punerea in functiunea sa dureze cateva minute, iar
accesarea/conectarea doar cateva secunde. Pachetul de test a inclus Intel Unite instalat pe un Mini
PC Intel NUC. Intel Next Unit of Computing este pe piata
de cca 2 ani, la mine ajungand un dispozitiv facut de Maguay. Ar fi de mentionat ca nu orice NUC (teoretic ar functiona cu orice alt PC) este
compatibil cu aceasta solutie, este necesar un procesor Intel Core cu tehnologie vPro.
Aplicația Intel Unite are trei versiuni: Server (nu a fost cazul in cadrul
testului meu) Hub (instalata pe MiniPC) si Client (instalata pe laptopul sau tableta utilizatorului final). Mini
PC-ul se conecteaza cu un cablu HDMI la proiector sau display si prin rularea
aplicatiei preinstalate Intel Unite genereaza un hot-spot propriu. Singura
setare ceruta este definerea unui cod unic (shared key) de opt cifre pentru
identificarea sistemului.
Aplicatia afiseza pe ecran pasii necesari conectarii:
calea pentru descarcarea aplicatiei client (daca aceasta nu este deja
instalata) precum si un PIN de sase cifre, unic pentru fiecare sesiune in
parte. Daca utilizatorii au deja aplicatia client instala local doar introduc
acest PIN si incep sa acceseze/partajeze continut, daca nu, acesta va fi descarcat
automat prin intermediul hot-spotului creat. La nivel de client (capturi de ecran mai jos), la prima
utilizare aplicatia cere introducerea unui nume de de utilizator pentru
identificarea de catre restul participantilor si a codului unic al sistemului,
afisat pe ecran. După introducerea PIN-ului, utilizatorii pot partaja
continutul desktopului sau fisiere separate si pot face sublinieri cu diferite
culori. Pe ecranul principal pot fi afisate patru prezentari simultan.
Dupa ce am postat o imagine cu Intel Unite, mai
multi cunoscuti au comentat pe Facebook despre existenta unor solutii similare,
ma refer la Swipe, Google Chromecast,
Polycom etc. As zice ca Unite se diferentiaza prin cateva aspecte: se
instaleaza foarte simplu direct la proiector/display, nu implica necesitatea
conectarii la Internet, nu cere inregistrarea unor conturi de utilizator,
confirmare, adrese de email etc, iar utilizarea efectiva nu este conditionata
de accesul la web sau la reteaua companiei. Practic un „vizitator” poate
participa la o sedinta unica in cel mai simplu si securizat mod cu putinta,
fara schimburi de parole, fără cabluri, nici nu trebuie sa se ridice de pe
scaun. Cu Intel Unite nu mai este necesara stocarea pe un singur PC a prezentarilor,
conectarea separata a utilizatorilor la proiector, trimiterea unor fisiere pe
e-mail etc. Din informatiile oficiale,
exista si o versiune „enterprise” care permite si conectarea remote, prin VPN,
a utilizatorilor aflati la distanta. Intel Unite a fost lansat oficial in iunie
2015 la Computex si in mod curent este disponibil pentru Windows si Mac OS, versiuni pentru Android si iOS urmand
a fi lansate in urmatoarea perioada. Nu stiu costul pentru Romania si nici forma
de vanzare/licentiere.