Monday, October 17

Cum sa-ti stabilesti corect nivelul de schi?

Identificarea corecta a nivelul conteaza mult la alegerea echipamentului potrivit, asta ca tot vine iarna si multa lume se gandeste la cumparaturi de sezon.


Incepator

1 - Aici e simplu, esti la prima lectie

2 - Poti sa opresti pe partiile de incepatori folosind plugul, si poti face schimbari de directie, dar fara un control prea bun
3 - Faci viraje cursive (inlantuite) stanga – dreapta din plug, si te opresti in siguranta pe partii verzi (cele mai usoare).

Mediu

4 - Stilul tau de schi este mai fluid, si esti in stare sa faci viraje controlate pe toate partiile albastre. Nu mai deschizi atat de mult plugul, si la finalul virajelor schiurile tale sunt paralele
5 - Ai inceput sa te aventurezi pe partiile rosii mai usoare, si desi virajele tale sunt din ce in ce mai bune, inca mai deschizi putin plugul la initierea virajelor.

Avansat

6 - Increderea ta creste, si acum apreciezi viteza si incantarea de a schia. Exersezi tehnica virajelor cu schiurile paralele pe partiile rosii pregatite sau chiar negre.
7 - Virajele tale sunt cursive, cu schiurile paralele, si te descurci pe majoritatea partiilor negre. Partiile inghetate si cele abrupte te fac sa iti pierzi din eleganta stilului, dar reusesti sa le cobori in control. Ai inceput sa “simti” carving-ul :)
8 - Poti sa cobori toate partiile pregatite cu tehnica si eleganta. Abruptul, damburile, sariturile si gheata nu mai sunt o problema. Cauti o noua provocare – schiul in afara partiei.

Expert

9 - Schiul in afara partiei nu mai este un chin, stii cum sa execute viraje carving de dimensiuni diferite pe partie, si iti place senzatia de viteza. In acest stadiu te gandesti sa iei cursuri cu un instructor, pentru perfectionarea unei anumite tehnici.
10 - Poti schia oriunde, in orice conditii, cu tehnica si eleganta. Probabil esti instructor sau ai facut ski de performanta :)

(sursa skivirus)