Showing posts with label Tech Data. Show all posts
Showing posts with label Tech Data. Show all posts

Tuesday, November 28

Tech Data Romania devine distribuitor Microsoft

In portofoliul Tech Data, alaturi de branduri ca IBM, Oracle, CheckPoint, Veeam, Dell EMC intra si intreaga gama de solutii si servicii Microsoft. Este vorba in principal de intreg pachetul Azure, Microsoft 365, Power BI, dar si produsele on premises de tip server, toate vor fi disponibile prin reteaua de parteneri Tech Data. Cele doua companii au semnat un acord pentru Europa de Est, care acopera si Romania.

Relatia dintre Tech Data si Microsoft are cca 25 de ani vechime si acoperire globala. Parteneriatul era functional in mai toate tarile europene, inclusiv Cehia si Polonia. Prin urmare, extinderea catre Est vine oarecum natural.

Tech Data va deschide un Centru de Suport la Praga, care va oferi asistenta si partenerilor de pe piata din Romania. In contextul acordului, Tech Data a decis si localizarea platformei sale tranzactionale StreamOne, in esenta un tool online care sustine intreaga distributie. Informarea de presa aminteste si ca Tech Data intentioneaza sa creasca numarul de parteneri si ca atentia se va concentra pe proiecte hibride, care sa combine serviciilor Microsoft din familia Azure cu tehnologiile on premises pentru Centre de Date.



Monday, February 27

Tech Data isi extinde operatiunile in Romania in urma achizitiei Avnet Technology Solutions


Tech Data este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse si solutii IT. Compania a fost infiintata prin 1974 si face anual cam 26.8 miliarde USD cu 14.000 de angajati si cam 125.000 de clienti. In Romania, compania este prezenta de cativa ani, ca sucursala a Tech Data Cehia, insa cu o echipa relativ redusa si cu focus principal pe Autodesk. (Pagina LinkedIn AICI)

Aflata intr-un proces de extindere, Tech Data a cumparat anul trecut pentru cca 2.6 miliarde USD, linia de business Technology Solutions a Avnet. In principiu, o activitae similara dar mai bine organizata in anumite regiuni geografice, printre care Asia Pacific dar si Romania. Pe piata locala, Avnet Technology Solutions are o baza destul de solida, atat prin portofoliul mare de produse (IBM, Oracle, CheckPoint, VMware, Lenovo, EMC) si reteaua de parteneri cat si prin Avnet Academy, o linie de business dedicata cursurilor si certificarilor profesionale. Iata ca tranzactia inceputa anul trecut a fost finalizata oficial astazi, iar cele doua companii vor incepe procesul de unificare.

Singurul comentariu local vine din partea lui Paul Micheș (Country Manager la Avnet Technlogy Solutions) si care spune ca In urma finalizarii tranzactiei globale, filialele din România ale Avnet Technology Solutions si Tech Data devin o singura companie. Pentru partenerii si clientii locali, tranzitia va fi simpla, iar relatiile de afaceri se vor derula ca si pana acum. Persoanele si datele de contact raman neschimbate, atat pentru echipa de vânzari cat si pentru cea tehnica. Viitorul apropiat va aduce o extindere a portofoliului de produse si servicii, precum si abordarea unor noi segmente de piata. Devenim o organizatie mai solida din punct de vedere logistic si financiar, alaturi de care partenerii si clientii vor descoperi noi oportunitati de afaceri. Ramanem aceeasi companie adaptata tendintelor globale, dar care intelege specificul pietei romanesti.

 Nu am informatii despre valoarea businessului Avnet in Romania, insa din informatiile gasite online, compania a fost implicata, ca distribuitor, in proiecte mari de infrastructura convergenta atat in zona operatorilor de telecomunicatii (Telekom Romania) cat si oil&gas (Rompetrol - KazMunaiGas). Anul trecut, Avnet a semnat contracte de distributie atat cu Oracle cat si cu CheckPoint, intr-un demers de extindere a portofoliului si a fost implicata alaturi de IBM in diverse abordari de tip big data.