Showing posts with label Bittnet Systems. Show all posts
Showing posts with label Bittnet Systems. Show all posts

Monday, February 22

In IT, iesitul pe Bursa face mersul frumos

Despre povestea Bittnet si listarea pe AERO am mai scris. Astazi, compania si-a publicat rezultatele financiare pe 2015 si care arata ca la o cifra de afaceri de 2.5 milioane euro a inregistrat o profitabilitate de 230.000 Eur, adica sub 10%. Procentual, situatia sta mai bine, 35% crestere ca venituri fata de 2015 si 386% ca profitabilitate. Probabil in 2014 au investit masiv daca au avut cca 2% profit, iar in 2015 s-au concentrat pe taieri de costuri. Acelasi comunicat de presa mai spune si ca in 2015 compania a reusit sa intre pe pietele din Europa de Vest, ceea ce iarasi ar permite sustinerea unor tarife mai mari decat pe piata locala.

Un aspect interesant este ca in 2015, prin listare, au aparut 150 noi actionari, care  detin cca 8.17% din companie. Deci relativ multi si cu investitii de valoare mica. Majoritari raman: fondatorii companiei, fratii Logofatu (64,66%), antreprenorul Razvan Capatina (20,42%) si fondul de investitii polonez Carpathia Capital (6,77%). Conform lui Cristian Logofatu, Bittnet are un indice PER (pret actiune/ profit actiune) de 6.7 (nu am gasit valoarea pe site-ul BVB), ceea ce arata ca, in linii mari, investia intr-o actiune Bittnet se va recupera in 6,7 ani, deci actiunile sunt inca ieftine. Valori ale PER intre 5 si 10 arata o actiune oarecum subevaluata, normalul, conform celor mai multi analisti, fiind intre 10 si 20. Cum Bittnet este printre putinele companii tech pe bursa, nu prea ajuta un astfel de indicator, util in general pentru a compara emitenti cu profil asemanator. Astazi, pana la 12.30 au fost 25 de tranzactii, insa de mic volum. Totusi pretul pe actiune a crescut cu cca 18%. Compania are un numar de 4.504.383 actiuni cu o valoare nominala de 0,1.







Wednesday, April 29

Alte 5-6 companii IT vor sa se listeze pe AeRO

Dupa anuntul recent al celor de la Bittnet Systems privind listarea pe piata AeRO a BVB incepand cu 15 aprilie, iata ca alte 5-6 companii IT au planuri similare. Cel mai cunoscut nume dintre acestea ar fi Arobs, insa nu exista informatii oficiale in acest sens. BVB doreste sa atraga 15 pana la 20 de companii pe AeRO in 2015, iar persoane din interior spun ca targetul este unul realist.

Evolutia Bittnet Systems a fost pozitiva, ceea ce atrage atentia si altor antreprenori. Chiar daca numarul de actiuni tranzactionate a scazut (varful a fost atins de vanzarea pachetului detinut de investitorii de la Carpathia Capital) valoarea a crescut constant, vedeti graficul de mai jos. De la 1.730 la 1.850.  De urmarit care va fi situatia pe termen lung, insa o prima experientă pozitivă da curaj.




Motivele pentru care aceste companii doresc sa se listeze sunt diverse, de la atragerea de capital pentru dezvoltare pana la imagine si gasirea unui sistem de stimulare a anagajatilor, partajare valoare companie intre proprietari etc.  Aceleasi surse afirmă ca pe piata exista capitalul necesar pentru asemenea tranzactii, mai ales pentru ca firmele in discutie sunt relativ mici ca valoare de piata. Acesti candidati au trecut printr-un proces de audit si si-au insusit toate regulile necesare la nivel de raportare financiara, transparenta etc. Interesant ar fi sa vedem si ce pozitie au fata de bursa companii cu greutate, cu cifre de afaceri de peste 20-30 milioane Eur.