marți, aprilie 8

Daca datele sunt noua valuta mondiala, oare stau in seiful potrivit?

Aud tot mai des formulari de genul „data is the new global currency” si avand in vedere ca publicitatea online atinge valori de miliarde probabil este destul de mult adevar in aceasta afirmatie. Mai mult, toate companiile fac eforturi sa intre in posesia datelor referitoare la obiceiurile noastre de viata si consum. Facebook stie mai tot ce si pe unde facem, retailerii cam tot ce consumam, masinile inregistreza orice deplasare (vezi BMW connected car spre exemplu) aplicatiii ca Endomondo ne stiu traseele zilnice, firmele de taxi orele cand plecam la birou si cand revenim, retailerii ce consumam, cand consumam, cand luam leafa probabil sau cand plecam in vacanta etc.

Toate lumea are date despre noi, date care valoareza milioane insa nu stim unde sunt depozitate aceste valori. Daca sectorul bancar este relativ bine reglementat (securiate, proceduri, audit etc) se intampla acelasi lucru cu un retailer? In ultimul an au fost mai multe cazuri de pierderi ale datelor clientilor, de la Adobe si Sony pana la Tesco... deci risuri exista. Prin urmare, poate ar trebui sa fim ceva mai atenti cui lasam in grija „banii” nostri. L-am auzit astazi pe Stephen Brobst de la Teradata vorbind despre un „personal data warehouse” in care sa ne pastram toate informatiile personale (despre sanatate, calatorii, obiceiuri de consum etc) si pe baza carora sa negociem ulterior servicii mai bune cu furnizorii. Oare ce ar trebui sa trecem la „Terms and conditions”?