Thursday, February 25
Back to bicycle
Amatori?
De ce s-a transformat Acctus in Plaut?
Dupa o serie de schimbari Plaut Consulting isi formalizeaza prezenta pe piata locala. Povestea pe scurt ar fi urmatoarea: prin 2000 si ceva Plaut a deschis o reprezentanta locala, ulterior austriecii au decis vanzarea filialele din pietele emergente catre IDS Scherer. In Romania pentru ca IDS nu avea birouri (nici acum nu au, ii reprezinta ABS-Arhitecture Business Solutions) business-ul a fost preluat de S&T. Contractul prevedea ca pana in 2009 Plaut sa nu poata folosi brandul in tarile amintite, printre care si Romania. Prin 2005 apare in RO compania Acctus Consulting, care in 2006 face un merge-ing cu Plaut la nivel european. In 2009 au expirat termenii contractului cu IDS si iata ca rebranding-ul de astazi, adica trecerea oficial de la Acctus la Plaut, are sens. Actualul manager, Romeo Bîrlescu a fost in prima echipa a Plaut, iar ulterior la S&T si Acctus. La conducere se afla si un austriac: Robert Nov
ak.In rest, compania face multa consultanta si implemetari de SAP, de altfel business-ul de SAP le ocupa cam 90% din timp. Printre clienti: multinationale din plin si ceva locale cu staif.
Wednesday, February 24
Totalsoft creaza o Divizie Oracle
2 invitati deosebiti la evenimentul IBM de maine
Evenimentul IBM de maine (Information Infrastructure Forum) are doi invitati de marca: primul in lisa de vorbitori este Dinu Patriciu, o prezenta mai putin obisnuita la un eveniment IT, iar cel de al doilea Moshe Yanai, unul dintre oamenii care au revolutionat tehnologiile de stocare. Tipul a lucrat initial pentru EMC apoi pentru compania XIV cumparata ulterior de IBM.
Tuesday, February 23
Continua razboiul fostilor angajati ASSI cu ministrul Sandu
Mai jos comunicatul de presa al Sindicatului angajatilor ASSI:Comunicatul de presă al MCSI transmis în data de 19 februarie 2010 domnul ministru Gabriel Sandu afirmă că foştii angajaţi ai Agenţei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale “îşi prejudiciază dreptul la muncă prin retragerea unui document fără ca acesta să fie completat conform reglementărilor în vigoare”. Precizăm că “retragerea” documentului personal numit “carnet de muncă” “fără ca acesta să fie completat conform reglementărilor în vigoare” nu este o vină a salariaţilor, ci a angajatorului ASSI şi, ulterior, a MCSI în calitate de succesor universal al patrimoniului fostei Agenţii pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, desfiinţată în baza Legii 329/2009.
Îi reamintim public domnului Gabriel Sandu că, aşa cum prevede Decretul nr. 92/1976, M.C.S.I. şi A.S.S.I erau obligaţi să semneze aceste carnete de muncă şi să le înmâneze completate cu toate înscrierile la zi, la data de 12.01.2010. Carnetul de muncă este un “act personal“ al titularului, adică de aceeaşi natură cu actele de identitate şi ca urmare, acesta nu poate fi cedat sau înstrăinat unei alte persoane decât titularul ei, iar ulterior încetării contractului individual de muncă, “carnetul de muncă poate fi reţinut numai de organul de urmărire penală”. Carnetele de muncă ale foştilor salariaţi ai A.S.S.I au fost completate conform prevederilor legale în vigoare la data de 12.01.2010 când au încetat raporturilor de muncă.
- neplata unor beneficii (salarii pe decembrie, bonuri de masa etc)
- lipsa unui dialog
- necompletarea unor documente
- blocarea adeverintelor de venituri
Friday, February 19
Plaut Consulting intra oficial pe piata locala
Concluzia ITC: criza a intors piata IT cu doi ani in urma
Thursday, February 18
HP se asteapta la un an bun
Profitul net pe primul trimestru a fost de 2,3 miliarde USD, la venituri cu 8% mai mari deact trimestrul similar din 2009. Valoarea actiunilor a ajuns la 96 centi/actiune. Proiectia financiara pentru trimestru doi arata venituri intre 29,4 si 29,7 miliarde USD, iar la nivelul intregului an o valoare intre 121-122,5 miliarde USD.
Mark Hurd motiveaza optimismul prin existenta celui mai extins portofoliu din industrie si pozitionarea favorabila pe mai toate segmentele de activitate. Ar mai contribui si activarea EDS care dupa o perioada fireasca de tranzitie ar trebui sa functioneze la capacitate maxima.
Wednesday, February 17
Ce stie sa faca noul Microsoft Office 2010?
E inca beta dar stie sa faca destul de multe si nici nu arata rau ca interfata. Spre exemplu poti posta pe blog direct din fereastra de Word 2010. De fapt, acest post este scris astfel. Trebuie doar sa-ti inregistrezi blog-ul. Suita SOHO pe care o testez arata proaspat si din cate observ tendinta este de a se aduce in fata, in meniul principal, cele mai frecvente functionalitati, iar navigarea printre meniuri sa devina foarte rapida si predominant vizuala (mai putin text si mai multe icon-uri). Sunt multe alte lucruri noi, incerc sa le descoper in zilele urmatoare.
Instalarea este foarte facila si rapida, este nevoie insa de un cont LiveID pentru free download.
Monday, February 15
Dorado, Zune si Windows Phone 7
Legat de Windows Phone 7, alaturi de ce spun altii ar mai fi de adaugat:
- tasta pentru Bing nu poate fi alocata altui motor de cautare
- poate rula si unele jocuri pentru xBox
- ar permite multitasking
- merge cu IE 7 si 8
- serviciile disponibile pentru Zune se vor extinde pe toate pietele unde va fi dispobil Win Phone 7
Producatorii agreati sunt: LG, Samsung, HTP, HP, Dell, Sony Ericsson, Toshiba, Garmin, Asus si Qualcomm.
Badea Miller la TVR1

TVR1 trasmite in direct de la Vancouver proba de coborare masculina. Foarte interesant, mai ales ca diferentele dintre skiori sunt minime si se coboara cu viteze de 110-120 kmph. Mai amuzat este insa ca cei doi comentatori pronunta foarte aiurea numele lui Bode Miller (are cel mai bun timp de pana acum ) adica ceva gen ,,badi miler,,. Hai ca trec pe Eurosport.
LE - l-a depasit Svindal
Unde sa-ti repari skiurile in Bucuresti?
Operatiuni posibile sunt mai multe: de la ascutirea canturilor la un anumit unghi in functie de tipul de ski practicat pana la ceruirea pentru depozitarea peste vara, dar sa nu exageram. :)
Plati online la Romtelecom
Thursday, February 11
Numere personalizate la Vodafone
Pe scurt, contra unor sume intre 10 si 200E iti poti alege un nr de tel dupa pofta inimii si pe persoana fizica, vorba aia, nu doar pe firme de taxi, pizza, interventii and stuff. Mai multe aici.
Wednesday, February 10
Accidentul lui Gheorghe
Solutia consta in asezarea spatarului si a tetierei incat capul sa aiba un sprijin permanent, complementar treceri si tetierele active pe lista de dotari optionale. Decat dublu climatronic, spre exemplu, sunt de preferat cateva elemente de securitate.
Monday, February 8
Schimbari majore la SAP
Astazi, mesajul lui Hasso Plattner ( unul dintre cofondatori si presedintele board-ului) a fost ca SAP trebuie sa recastige increderea clientilor si ca SAP trebuie sa aiba clienti si angajati fericiti. Asta e un obiectiv simplu de atins daca fac in asa fel incat clientii sa nu ii mai dea in judecata, renunta la planurile de crestere a costurilor de mentenanta si eventual inceteaza concedierile (3000 de oameni dati afara la inceputul anului 2009). Dupa ce mi-am amintit acestea parca nu ma mai mira plecarea lui Apotheker. Pe plan local nu cred sa fie mari influente, o sa vedem probabil in curand unele reactii oficiale.
De ce se cred romanii soferi buni?
In general, romanii se cred niste soferi exceptionali (vezi traficul de rally din Bucuresti) chiar daca o buna parte din experienta lor automobilistica s-a petrecut in celebra Dacia 1300 sau nu au condus in viata lor o masina mai puternica de 150 CP. Cred ca toata lumea a comentat despre accidentele in lant petrecute in State si date la noi pe TV gandind cu superioritate si de multe ori cu voce tare cat de prosti pot fi americanii astia incat sa se tamponeze asa la gramada. Nu sunt ei americanii foarte destepti dar iata ca avem si noi cativa metri de autostrada si ne luptam deja in caramboluri.La aceeasi categorie intra si conationalii care considera cutia automata o prostie pt ca nu iti permite sa conduci sportiv asta desi masina lor nu a vazut in viata ei the red line, ca de ... consuma si ar putea sa se strice.
Oare ce mai face Ted Lattimore?
Inceperea olimpiadei de iarna de la Vancouver mi-a adus aminte de Ted Lattimore, ex CEO Connex/Vodafone si o persoana de care mie mi-a placut destul de mult. Cand a plecat de la Connex/Vodafone planurile sale erau sa se intoarca acasa in Canada pentru o posibila implicare in pregatirea Jocurilor Olimpice de anul acesta. Nu s-a intamplat chiar asa, iar de prin 2007 este CEO la Carmanah, o companie canadiana (cca 60 milioane USD cifra de afaceri) activa in domeniul energiei solare cu ceva proiecte extrem de interesante pe segmentul de iluminat public.Razboi HP-IBM pe piata serverelor?
In acest context, ambii jucatorii anunta noi piese de artilerie grea: IBM noul Power 7 iar HP noua gama Itanium. Subiect de urmarit.
Friday, February 5
Thursday, February 4
IBM lanseaza o noua versiune a suitei gratuite Symphony

Este vorba de o varianta beta a produsului Lotus Symphony dezvoltat de IBM pe platforma OpenOffice in 2007. Sunt anuntate mai multe imbunatatiri printre care si posibilitatea de a rula fisiere multimedia direct din documente, autotext, compatibilitate cu tot mai multe formate, semnarea digitala a documentelor etc. Dupa cum probabil stie mai toata lumea produsul este GRATUIT.
Este interesant de urmarit evolutia acestor produse gratuite precum Symphony, OpenOffice, StarOffice si chiar G Docs care este online si de vazut ce eforturi se depun pentru transarea placintei pe care o reprezinta uneltele tip Office si care apartine aproape in totalitate Microsoft. Chiar daca inertia pe aceasta piata este mult mai mare decat pe cea a browserelor probabil bresa produselor free se va mari in timp. Diferenta este data insa de segmentarea mult mai complexa a pietei care are o legatura intrinseca cu profilul si experienta utilizatorului. Spre deosebire de browsere pe care cam toata lumea le foloseste in acelasi mod, Office-ul este o unealta de productie, care pe unii ii ajuta sa faca bani.
Wednesday, February 3
IBM cumpara Initiate
Fiind o companie privata, suma achizitiei nu se cunoaste insa pentru 2009 Initiate a generat venituri de cca 100 milioane USD.
Tuesday, February 2
De ce a plecat Esca in Austria?
Ca pura coincidenta (daca nu a fost ceva astral la mijloc) tot sambata si sotia mea a avut un accident de ski din care a iesit cu un picior ranit. Am trecut prin aceleasi proceduri: 112, salvamont, targa, urgente etc. Cu totul lipsiti de inspiratie am ajuns la un spital local unde portarul chiulea dar curtea era plina de caini, camera de garda era dezolanta, doctorul mirosea a ceapa si alcool si toate asistentele vorbeau cu ,,tu,,. Din fericire, desi asta nu scuza situatia, nu a fost nimic foarte grav pentru ca, din pacate, Austria nu este atat de accesibila pentru fiecare din noi.
Appnor pune ordine in nor :)
Business-ul Appnor va avea mai multe directii: Google Premier Applications, putere de calcul/back-up online si integrare de solutii de business pe o platforma online. Daca primele doua/trei activitati sunt ceva mai usor de conturat cea de a patra are in vedere aplicații tip CRM, facturare etc. Conform site-lui ar fi vorba de instante Sugar CRM sau SalesForce precum si de integrarea serviciului de facturare online al sibienilor de la Cubus Arts.
Promotional, Appnor ofera primilor 200 de clienti suport gratuit pentru G Apps (Standard sau Premier Edition) in valoare de 10.000 Euro.
Din punct de vedere al CRM-ului evolutia se anunta interesanta. Sugar au incercat mai multi, fara prea mare succes daca ne luam dupa marketshare, venituri si notorietate, SalesForce insa, este o solutie foarte cunoscuta si ar avea mult potential mai ales cu un nivel rezonabil de suport. Prin 2008 aparuse o companie belgiano-bulgara, Onboard CRM, care se anunta drept partener oficial, au organizat un eveniment, au vandut in 2-3 conturi si au disparut.
