Wednesday, January 30

Primul centru de inovare Microsoft, dedicat aplicatiilor de Business

Centrul a fost deschis în cadrul Universității româno-americane și are ca scop dezvoltarea unor competențe legate de dezvoltarea și implementarea aplicațiilor din categoria ERP, CRM, SCM, în strânsă legatură cu Facultatea de Informatică a sus numitei universități. E un pas care dincolo de interesul Ms pentru învățământ arată nevoia de absolvenți cu astfel de cunoștințe. Unii mai cârcotași se întreabă de ce tocmai o facultate particulară? Nu sunt dintre cei care creditează studenții de la parti cu cel mai mare interes pentru studiu, dar întotdeauna am susținut că ceva este mai bine decât nimic.

ZF un prieten prea bun pentru UPC

Colegul RG ( din pacate nu are blog desi promite asta de ceva vreme) îmi semnalează că în ultimele zile ZF are o atitudinea foarte friendly față de UPC. Mai concret în doar 3 zile au publicat 3 articole: UPC investeste in sistemul de relatii cu clientii, apoi un interviu la nivel de CEO și ultimul ,,Negociem achizitii in afara Capitalei, aici nu mai e nimic de luat ,,. În subsidiar există și un articol despre RDS/RCS ,,RCS&RDS evita o amenda de 5% din vanzari,,, un articol cu o conotatie mai altfel, cel putin dupa titlu. Să aibă o legatura aceasta suita de articole cu campania derulata de UPC în ultima vreme? Probabil că nu. :)

Tuesday, January 29

Craiovenii de la Softexpert se transforma in Softexpert Mobility

Softexpert, una dintre companiile românești ce s-au făcut cunoscute pe piața aplicațiilor SFA ( SFA means Sales Force Automation) și-a schimbat numele în Softexpert Mobility ( www.softexpertmobility.com). Ei sunt și prima companie din Romania care a dobândit o certificare Microsoft Mobility. Un bun exemplu de companie mică ce crește, își caută locul potrivit, prin țară, prin vecini, experimentează.

BMW Serie 1 cea mai buna investitie

ProTV zice ca masina care isi pastreaza cel mai bine valoarea la revanzare este BMW serie 1, undeva pe la 56% dupa 3 ani. Asta in Germania ca probabil in Romania trece de 69% din ce am urmarit pe autovit.ro. Explicatia este simpla: toata lumea e fascinata de BMW, chiar si de unul mai mic ( desi un serie 1 doar aparent e mai mic), iar modelul e relativ nou ( adica 3 ani au cele mai vechi si pt multi romani o masina de 3 ani e noua).

Agora are un proiect nou de eveniment

Echipa lui Romulus Maier a inițiat un proiect nou de eveniment: Agora Technology Conference. Este un roadshow, oarecum pe modelul Solepad dar se pare că va fi focalizat cu precadere pe sectorul public, administraţie locala şi centrala. De fapt aceasta este si tema primului eveniment, organizat zilele următoare în Bucuresti

Monday, January 28

Upgrade tehnologic la un banc vechi despre consultanti

A shepherd was herding his flock in a remote pasture when suddenly a brand-new BMW advanced out of the dust cloud towards him. The driver, a young man in a Broni suit, Gucci shoes, Ray Ban sunglasses and YSL tie, leaned out the window and asked the shepherd... "If I tell you exactly how many sheep you have in your flock, will you give me one?"
The shepherd looked at the man, obviously a yuppie, then looked at his peacefully grazing flock and calmly answered "sure".The yuppie parked his car, whipped out his IBM/Lenovo ThinkPad and connected it to a cell phone, then he surfed to a NASA page on the internet where he called up a GPS satellite navigation system, scanned the area, and then opened up a database and an Excel spreadsheet with complex formulas. He sent an email on his Blackberry and, after a few minutes, received a response.
Finally, he prints out a 130-page report on his miniaturized printer then turns to the shepherd and says, "You have exactly 1586 sheep. "That is correct; take one of the sheep." said the shepherd. He watches the young man select one of the animals and bundle it into his car.
Then the shepherd says: "If I can tell you exactly what your business is, will you give me back my animal?", "OK, why not." answered the young man.
"Clearly, you are a consultant." said the shepherd. "That's correct." says the yuppie, "but how did you guess that?" "No guessing required." answers the shepherd. "You turned up here although nobody called you. You want to get paid for an answer I already knew, to a question I never asked, and you don't know crap about my business...... Now give me back my dog."
I read it on the shepherd's blogg.

Mergem la Venetia?

În lagună a început carnavalul. Mai are cineva concediu? Se poate ajunge ieftin cu trenul si la fel de ieftin cu operatorii low cost ( asta daca nu v-au speriat cumva zborurile amanate din decembrie). Două bilete tur/retur cca 180E cu tot cu taxe. Mai sunt si norocosi cu bilete de 20E, dar e cam basm.

Poze de la alții dar și de la fața locului.

Deutsche Telecom a vandut 70 de mii de iphone

Operatorul german T-Mobile a vândut 70 de mii de bucăți în doar 11 săptămâni, fiind singurul agreat de Apple. Astfel iPhone a devenit cel mai bine vândut gadget multimedia din Germania. France Telecom a anunțat cifre similare. Vânzările consolidate ale celor de la Apple au ajuns la 4 milioane bucăți, ceea ce face ca mai toți cârcotașii să rămână speechless.

40% din lume poartă Nokia

Pentru ultimul trimestru din 2007 Nokia a anunțat un marketshare global de 40%. Profitul a crescut cu 44% ajungând la 2,6 miliarde. Această situatia a determinat oficialii companiei să anunțe că vor investi sume record în cercetare și dezvoltare, o veste proastă pentru concurență. Mai ales pentru Motorola deoarece Nokia atată un interes tot mai ridicat pentru piața americană care deocadată reprezintă doar 5% din veniturile finlandezilor.

Concedieri la Romtelecom


Schimbările prin care trece Romtelecom vor avea efecte ( nedorite) si asupra personalului. Era firesc după reducerea profitului ( in urma pierderii de clienti si a lansarii unor serviciilor cu minute nelimitate) să urmeze o serie de măsuri drastice pentru reducerea costurilor. Una dintre măsuri ( probabil vor fi si altele) va fi reducerea de personal. Conform sefului cel mare, Yorgos Ioannidis, CEO Romtelecom ( intr-un comunicat de presa de astăzi) în 2008 vor fi concediate până la 2500 de persoane. Detalii despre tipurile de activități unde se vor face disponibilizări nu au fost oferite.

Mentalitate de pescari la Cotidianul

Saptamana trecut am luat primul volum din colectia Educativa ( 16 volume în total) care apare alături de Cotidianul. Grafica ok, continut bogat structurat alfabetic, pret 50 de mii. Copilul din dotarea familiei a fost incantat mai ales de explicatiile de la avion/aeronava. Volumul II care a aparut astăzi a costat însă 150 de mii ( aceleasi conditii grafice, acelasi număr de pagini). O nadă ieftină pe care probabil multi au muscat-o desi poate era previzibil că 5RON/volum e prea ieftin. Nu pot să nu mă întreb însă cât va fi urmatorul.

Esec in retail

Razvan Petrovici proprietarul UniversAll a anuntat inchiderea afacerii. Este primul caz de magazin mare de retail care să nu fi avut succes. Singurul magazin UniversAll de care m-am lovit a fost cel de la Unirii, care avea toate atu-urile unui magazin profitabil: locație bună ( in zona centrala mai există doar un LaFourmi la subsolul USC) parcare, un numar suficient de mare de case de marcat, carduri pentru fidelizarea clientilor, preparate calde... din păcate însă nu aveau și prețuri de supermarket. De aici, probabil cine voia sa umple cosul mergea la supermarket-urile clasice, iar ceilalti preferau bacaniile de la parterul blocului. Cea mai buna afacere a fost să vândă locatia către Carrefour.

Sunday, January 27

Zoso sau complexul soferului de Logan

Citesc via alex rădescu despre zoso care anuntă ca a dovedit că nu bloggurile de jurnalisti au cel mai mare trafic, adica mai concret el zoso, scriitor online ca blogger, e mai tare ca tolontan, scriitor online ca jurnalist. Fără să fiu consumator de zoso sau de tolo ( in egala măsura imi este indiferent traficul fiecăruia) nu pot să nu observ ca zoso și-a asumat această cursă de unul singur și deloc surprinzător a câștigat-o. E ca soferul de Logan 1.4 75 CP care după ce a depăşit un BMW cu şoferul rătăcit printre gânduri îi aruncă o privire superioară ,, na că te-am făcut eu,, . se pare că e plin Bucureştiul de genul asta de oameni, atât pe asfalt cât şi pe online.

Saturday, January 26

Mozilla aniversează 10 ani

Cel mai cunoscut browser open source a făcut 10 ani de existență zilele acestea. În 1998 Netscape după o serie de procese cu Microsoft a decis să investească într-un proiect open source. Versiunile denumite Netscape nu au avut mare succes, însă în 2002 dupa transformarea în Mozilla situația începe să se schimbe. Un pas important este aparitia Mozilla Foundation in 2003 ceea ce duce la ruperea de trecut și de moștenirea Netscape. În urmatorul an apare Firefox care este descărcat în primul an de peste 100 milioane de utilizatori și umbrește total Mozilla. Printre altele se inițiază o campanie publică de fundraising pentru promovarea browserului. Urmarea, IE începe să piardă din marketshare, iar Ms realizeaza că trebuie să investească mai mult în acest produs. 2006 aduce Firefox 2.0 însă produsul nu este la fel de revoluționar.

Cote de piata in ianuarie 2008
Internet Explorer 66.96% în scădere cu 1,81 fata de ianuarie 2007
Firefox 15.87% in creștere cu 1,58
Netscape 8,97
Mozilla 1,34

Tonus fresh la Divertis

Aseara am fost la un spectacol Divertis. Chiar daca o buna parte din glume nu erau noi ci doar adaptate conjuncturii actuale ( disputa Basescu-Tariceanu, cresterea euro ...) entuziasmul celor din echipa a fost debordant. Pe Toni Grecu si pe tipul brunet care joaca rolurile de betiv/arab chiar i-am banuit că luasera un șnaps înainte de spectacol. Au fost la înalțime chiar și fără Gyuri Pascu, despre care chiar nu știu în ce proiecte mai este implicat. Oricum, de departe, Animat Planet este cel mai bun show al alor.

Thursday, January 24

Despre un fel de selfphishing

Acum cateva săptămâni, un coleg ( o sa-i trimit acest link) mi-a cerut cu împrumut PDA-ul cu GSM/GPS pentru o deplasare unde avea nevoie de guidance mai ales că la vremea în discuție eu foloseam un alt telefon. Alături de GSP omul a folosit și telefonul asociat și mai mult decât atât a copiat, probabil din greseala, toate contactele din SIM în memoria aparatului. Pană aici nimic deosebit însă astă seară pe cand înregistram un număr de telefon în agenda am gasit o lista de coduri PIN, cu numele posesorului, banca emitenta etc ...ale colegului meu, sotiei, parintilor, pentru fiecare in dublu exemplar: card debit si card credit. Surprinzator nu? Mai ales ca telefoanele se fură, se pierd, se vând, se împrumută......

Portabilitatea numerelor disponibila din 21 octombrie


ANRCTI a anuntat astazi prin vocea lui Dan Georgescu:
,,Din 21 octombrie 2008, orice utilizator va putea beneficia de portabilitate in 10 zile de la depunerea unei cereri la furnizorul la care este abonat. Posibilitatea abonatilor de a-si pastra numarul de telefon atunci cand isi schimba furnizorul le asigura acestora o mai mare libertate de alegere si indeparteaza o bariera importanta din calea dezvoltarii concurentei in sectorul comunicatiilor electronice. Portabilitatea va creste deschiderea abonatilor catre noile oferte din piata, le va permite sa aleaga ofert a cea mai avantajoasa sau potrivita cu necesitatile lor si va stimula astfel concurenta intre furnizori,,. Gata, e pe bune.
Sefii de la Vodafone și Orange ziceau că reglementarea nu o sa aiba niciun efect vizibil în piață sau cel puțin pe alte piețe nu s-a petrecut nimic notabil după anunțarea portabilității. E de urmarit. Eu știu cel puțin 1 persoană care ar schimba operatorul dar îl ține numărul de telefon.

Orange scade preturile la roaming pt date

Reducerile, disponibile pentru o lista de 66 de țări, sunt de pana la 46%. 1 MB de trafic in roaming intr-o retea din Spania costa 6 EUR, fata de tariful anterior de 9,25 EUR. Similar, 1 MB de trafic costa, de acum, 7 EUR in roaming in Turcia fata de 9,25 EUR, 8 EUR in China fata de 11 EUR, 9 EUR in Brazilia fata de 11 EUR si 11 EUR in Australia fata de 15,5 EUR . În Europa, pe rețelele favorite, pretul este de 5 euro/MB. Alte detalii aici.

Țara proștilor

Romania este prin excelenta o tara unde multe se intampla fara nicio logica. Noua propunere privind taxa de prima inmatriculare este un exemplu. Guvernul Tariceanu a plecat de la premiza ca Romania nu trebuie sa devina piata de desfacere pentru rablele din EU. De aici, multumita viziunii geniale a lui Vosganian ( sa ma ierte domnia sa dar uneori se arata pur si simplu retardat) s-a ajuns la o situatie pe dos: masinile noi sunt taxate mai mult decat cele vechi. In logica lui Vosganian o masina noua va polua mai mult decat una veche pt ca va fi utilizata o perioada mai lunga, nu mai conteaza ca una Euro 1 polueaza in 2 ani cat un euro 4 in 5. Oricum nu cred ca logica a stat la baza taxei, ci doar ca trebuia o justificare. Mai corect ar fi fost ca taxa ( de mediu) sa se regaseasca in pretul benzinei si sa platim in functie de cat poluam. Tare suna a Evul Mediu si a taxe puse dupa bunul plac al stăpânirii.

Wednesday, January 23

Evo Software, unicul sau singurul?

Am primit ieri via agentia de PR newAD un comunicat de presa care anunta ,,Microsoft a ales EvoSoftware Systems drept unic partener în implementarea Microsoft Dynamics CRM Express,,
Mesajul e putin confuz deoarece Microsoft nu acorda exclusivități, așa lucreaza ei. Mesajul real este că EVO este singurul partener, în acest moment, care implementează la clienți versiunea simplă de Ms CRM. So, în ecosistemul Microsoft poți fi oricand singurul dar niciodată nu poți fi unicul.

Monday, January 21

Rebranding cu lipsă de inspirație

Compania timisoreana QCT Connect, e mai low profile dar relativ cunoscută, a anunțat un proces de rebranding. Până aici toate bune, însă și-au schimbat numele în Expertissa Timișoara. Înțeleg că mesajul este unul de genul ,, noi nu vindem aplicații ci mai ales experiență și expertiză,, ( btw, nu va mirati ca nu este o forma tautologică) dar imi pare total neinspirat. Plus că se doreste o extindere națională, iar Timișoara, oricat de occidental ar fi orașul și oricat de mult m-ar încânta pe mine, are un inevitabil flavour local. Părerea mea.

Standardizare a la Toshiba

Am uitat acasa alimentatorul de la laptop și cum 2 ore autonomie acumulator nu acoperă o zi de munca am cautat să împrumut unul de la colegi. Prin redactie mai sunt 4-5 Toshiba, modele diferite ce e drept, astfel că părea simplu. Din păcate s-a dovedit că nu. Unele aveau un voltaj de output mai mare, altele mai mic, iar cele care corespundeau ca voltaj aveau un tip diferit de mufă. Acum nu știu ce era mai simplu: producătorul să aiba un standard unic ( măcar la mufa de alimentare) sau redactia să aibă o politică omogenă de achiziții hardware?

Sunday, January 20

Strange calls in the morning

Duminica dimineata, stau linistit la cafea cand primesc un beep. Consider ca este cineva cunoscut care dupa ce initiat apelul a realizat ca este doar 9.30 asa ca sun eu. Număr de orange 0742846562. Surprinza, răspunde un tip necunoscut care incepe o discutie despre mediu si despre niste produse Orange, si ca ar trebui sa ma implic si eu, si firma .....Îmi spun în gând ce retardat sunt ca apelez numere aiurea, inchid discutia in 2 vorbe si ma intorc la cafea. Imi dau seama apoi ca nu poate fi o simpla greseala si ca la mijloc trebuie sa fie un scenariu pt ca tipul era prea bine pregatit pentru discutie. Ce imi scapa?

Friday, January 18

3,6 milioane de romani au aderat la pensia privata

Campania a costat fondurile participante cca 29E/cap de viitor pensionar. In final marii castigatori ( top 5) sunt ING (cu aproximativ 1,2 milioane de clienti), Allianz-Tiriac (900.000), Generali (340.000), Aviva (290.000) si Interamerican (225.000). Top 5 însumează aproximativ 84% din întreaga piață.
Eu am ales ING dar nu pentru ca m-ar fi convins vreo campanie publicitara. Mai interesante erau clip-urile de la AIG. E de urmarit dezbaterea publica prinvind nivelul randamentului si daca ar trebui sa existe un minim garantat. 5 ani suntem legati de un anumit fond insa dupa aceasta perioada nu te opreste nimeni sa te muti catre cei care iti investesc mai bine banii. Oricum ca sa se adune ceva la pensie suma livrata de stat ar trebui suplimentata din resurse proprii.

Thursday, January 17

Zapp are un nou CEO

Chris Batalliard este noul CEO al Telemobil, în urma schimbărilor de management induse de trecerea întregului pachet de acțiuni în posesia Saudi Oger. Chris Batalliard este cel care a afirmat in 2004 cu ocazia evenimentului CDMA450 de la Bucuresti că Zapp este liderul miscării CDMA 450, tipul a ocupat diverse funcții de top management în cadrul Inquam, companie prin care SaudiOger detine operatorul Zapp. La vremea respectivă i-a luat un interviu Roxana Onea de la Comunicatii Mobile, însă nu am gasit materialul in arhiva.
Alături de Piermario Di Pietro pleacă și Victor Stan, care ne va lipsi astfel de comentarii spumoase la conferințele de profil. În rest nu prea sunt mari schimbări și oricum nu schimbări de management așteaptă piața.

Wednesday, January 16

Oracle a cumpărat BEA Systems

Oracle a plusat de la 17 la 19,75 USD/acțiune și a convins board-ul de la BEA. Suma totala a ajuns la 8,5 miliarde, un net de 7,2 pentru că in conturile BEA se află 1,3 miliarde USD. Tranzactia era previzibilă. BEA Systems nu era reprezentată în România, așa că impactul pe piața locală este minim deocamdată.

Let's give XP a chance

Presa de peste ocean a initiat o campanie de sustinere a XP pe masura ce termenul de 30 iunie 2008, cand Microsoft va scoate produsul de la vanzare, devine tot mai apropiat. Motivul: sunt milioane de utilizatori multumiti care nu vad niciun avantaj in a folosi Vista. Principala arma: bombardarea responsabililor Ms cu mesaje de suport pentru XP si cerinta expresa ca XP sa ramana disponibil. Asta imi aminteste de miscarea de suport pentru clasica Coca Cola dupa introducerea formulei noi in 1985.

Tuesday, January 15

Wristwatch cu telefon mobil

Nu e un gadget tocmai nou dar acum am citit mai multe detalii, mai ales că unii au dilema alegerii între telefon și ceas.
Dualband 900/1800, LCD 1,4, polifonie, WAP, GPRS, Bluetooth, 800 contacte în agendă, 180-200 minute talktime, 280 ore standby + altele. Preț pe la alții 107 lire sterline dar cred ca se găsește și la noi. ( cel puțin modele similare).

După Adevărul și Wall Street vrea să înțeleagă piata de IT

Un alt articol ,,genial,, despre Piata IT a publicat astăzi și wall-street.ro, tema exactă fiind programele de calculator pentru business. ( btw, astea mai toate rulează pe servere). Cea mai tare fază este că autorul o citează pe Safra Catz ( President la Oracle, era vice când a venit în România) alături de persoane mai mult sau mai puțin importante din business-ul local. Ca și în adevărul direcția articolului este foarte confuză. Nu pot să nu mă întreb de ce oare nu externalizează ei rubrica asta? Un tip ca Mircea Vuici de la ITC ar fi mai mult decât fericit să scrie pe această temă.

Cipuri RFID pentru deținuți

Proiectul, despre care amintește vnunet, este dezbătut în UK și constă în implantarea sub piele a unui cip RFID cât 2 boabe de orez. Cipul va putea fi citit cu un scanner și va stoca informații despre cazierul deținutului dar va fi folosit și pentru localizarea celor periculoși. Seamănă deja cu unele filme SF din vremuri nu foarte îndepărtate. Deja unele organizații prodrepturile omului protestează, considerând măsura inumană și degradantă. Mă întreb dacă deținuții cu pricina au considerat faptele lor degradante și inumane? Poate ca generalitate suna cam abuziv dar în cazul unor pericole publice ar putea fi o masura preventivă.

Piata de IT la Adevărul

Adevărul a publicat astăzi un articol despre evoluția pieței de IT, în care îl citează pe Calin Mirea de la IDC și pe Marius Ghenea de la PCFun. Nu detaliez ca ma grăbesc dar mă întreb de unde a tras Ghenea următoare concluzie:,, la nivelul pieţei de întreprinderi mici şi mijlocii, vor domina achiziţiile de sisteme informatice integrate (soluţii tip mini-ERP) - corect- sau module ale acestora - corect-, precum sisteme de gestiune - păi ERP-ul ce este nu un sistem de gestiune -, sisteme POS ( asta are treaba cu retailul), de management şi business-intelligence ( asta e cea mai tare - IMM-urile și BI-ul).
Nu trebuie să știi totul ca jurnalist ( mai ales în ITC) dar măcar să știi pe cine întrebi.

Monday, January 14

HP aduce muniție pentru ,,shorty,,

HP a făcut o mișcare inteligentă anul trecut pe piața serverelor pentru SMB prin lansarea cabinetului c3000, cunoscut și ca ,,shorty,,. Mai concret este vorba de un cabinet de mici dimensiuni pentru servere blades care nu necesită o infrastructură deosebită și care poate sta într-un birou obișnuit. La foarte scurt timp ( 2-3 luni) un echipament similar a intrat și în portofoliul IBM: Bladecenter S. Ieri HP a lansat o serie nouă de 4 servere ( 2 powered by Intel și 2 by AMD) destinate SMB și care vor face cabinetul shorty mult mai atractiv pentru clienți. Astăzi sau mâine ar trebui să apară comunicatul oficial și pentru piața locală. Unii mai pricepuți spun că singurele minusuri ale lui shorty ( față de IBM) sunt numărul mai mare de cabluri de alimentare și nivelul cam ridicat al zgomotului. Revin cu informații.

L.E. - dap, m-am înșelat, cele 4 servere lansate ieri sunt rack-abilile deci nu sunt pt shorty ci o ofertă nouă pe o categorie de produse unde HP nu avea nimic. Blade-urile pentru shorty vor fi disponibile în curând. Am aflat cu această ocazie că serverele HP blades au indice incepând cu BL.

Saturday, January 12

Homosexualii, sau pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești

Nu doar mă consider ci chiar sunt un tip tolerant dar cred că a fi tolerant nu înseamnă a fi victimă. Nu mă deranjează homosexualii atâta vreme cât ei își văd de viața lor și eu de a mea. Ultima idee a celor de la Accept, să se facă educație gay în școli ( Florin Buhuceanu, liderul Accept vorbeste despre asta aici) mi se pare însă total deplasată. Mai, Buhucene, copilul ala in fata căruia vrei tu sa faci educatie gay, e copilul meu și dacă puțin îmi pasă de orientarea ta sexuală când este vorba despre copilul meu situația se schimbă. Încep să cred că homosexualii nu vor doar să fie acceptați ci și-ar dori să fie aplaudați, lucru care nu ține de natural ci de pervertit.

Later edit: câțiva cunoscuți imi spun că exagerez cu acest post, poate că așa este, iar ultimul lucru pe care îl doresc este să trec drept indoctrinat religios sau ultraconservator. Ce voiam să spun este că se trece prea ușor din spațiul privat în cel public. Dacă în spațiul propriu fiecare este liber să facă ce vrea în cel public trebuie să ne conformăm unor legi și cutume și mai ales drepturilor tuturor.

Friday, January 11

Saudi Oger a devenit proprietarul Zapp

Saudi Oger a făcut publică astăzi preluarea participațiunii Qualcomm din cadrul companiei Inquam ltd, care detine Telemobil și brandul Zapp. Qualcomm și Saudi Oger dețineau Inquamm în părți egale de 50% și astfel Saudi Oger devine proprietarul unic al brandului Zapp. Saudi Oger deține și alte investiții în industria de telecomunicații prin Oger Telecom. Turk Telecom, al cărui CEO este Cuneyt Turkatn este deținută de Oger Telecom și de aici speculația ( apărută prin luna octombrie) că fostul boss de la Telemobil s-ar putea întoarce la București. Este interesant de urmărit care va fi evoluția Zapp în urma acestei tranzacții, mai ales că se presupun schimbări importante odată cu lansarea serviciilor 3G, anunțate pentru primăvara lui 2008.

Financiarul iese la lumină

La emisiunea cu Vosganian de pe Antena 3 a participat si Pastia, redactorul sef al noului cotidian de business Financiarul. Tipul a fost destul de pasiv însă cred că aşa e ,,firea,, lui. Pe de altă parte Firea a fost destul de energică. Lumea zice că va avea 32 de pagini, format A3 şi va fi principalul concurent pentru "Ziarul Financiar" si "Business Standard". Editorul Media Casa Press, este deşinut de Camelia Voiculescu - 66% si Gabriela Vranceanu Firea - 34%. Firea va fi directorul publicaţiei. De paginile IT related din Financiarul se va ocupa tot Dan Dragomir.
Alex Rădescu, mai de al casei, zice aici că va costa 2 lei. Sper să valoreze totuşi mai mult.

O zi fără mașină

Azi am renunțat la mașină. După ce 3 zile consecutiv am parcat cu greu în zona Unirii ( miercuri am lasat-o la 1 stație de autobuz distanță) iar ieri cu toată suita ABS, ESP, EBD, AFU and stuff am alunecat câțiva metri, astăzi am luat metroul. Din păcate, e foarte aglomerat, iar în zona centrală trebuie să dai bine din coate ca să cobori. Mai mult, lumea se încăpățânează să urce chiar dacă singurul loc este pe pantofii celui din față. Avantajul este ca am ajuns mai repede și cu siguranță mai ieftin ( motorul meu soarbe pe această vreme lejer 13%).

Vosganian ne fură cu taxa de prima inmatriculare

Ieri seară pe Antena 3, ministrul Vosganian, care a afișat mai tot timpul un zâmbet tâmp, ne-a adus la cunoștință că taxa de prima înmatriculare va crește de 3 ori pentru mașinile noi precum și pentru cele foarte vechi, iar că banii se vor duce printre altele și către programul rabla. Pentru o masină nouă de clasă medie taxa va ajunge probabil la 1000 Euro, adică eu voi dona această sumă unui concetățean care vrea să-și schimbe rabla din curte și să-și ia ceva nou. E un fel de haiducie în mintea lui Vosganian, numai că mulți dintre cei care apelează la programul rabla nu sunt dintre cei mai săraci conaționali, sunt de cele mai multe ori oameni din clasa medie. Înțeleg un cuantum de 100-200 euro ( vorbim de masini obisnuite ) ca să ne arătăm grija pentru mediu, dar când Vosganian îmi ia din portofel cca 3 salarii medii, deja suna a furt. Plus că mai și postează râsul ala prostesc. Asta e veste la care sa te amuzi? Bașca TVA la vânzările de terenuri, taxă pe construcția de locuințe, taxă pt demolare, taxe suplimentare pentru cadastru și publicitate notarială. E mai rău ca în Evul Mediu.

Wednesday, January 9

UPC si RDS dezgroapă securea răboiului

Vremea când zonele de acoperire ale RDS și Astral/UPC erau bine delimitate, iar furnizorii nu se călcau pe picioare s-au dus. Asta seară mi-a bătut la ușă o echipă UPC care mi-a oferit un test de 3 luni, gratuit, pentru serviciul de televiziune digitală. Pană aici ok, însă propunerea era ,, și ca să nu mai dăm o gaură, să mai stricăm peretele, ne legăm pe cablul RDS și renunțați la serviciile lor în această perioadă. Oricum și noi avem internet și telefonie,,. Și mai interesant, nu era doar un simplu agent de vânzări ci o intreaga echipă de comando pt că în spatele vânzătorului erau și cei de la tehnic, garantând că în 10 minute treaba e și făcută. Să nu te ia râsul când te gândești că 2-3 ani în urmă așteptai cu săptămânile instalarea unui cablu TV?
Singurul minus este că nu aveau și ei o salopetă, o șapcă și un badge ca să vadă lumea că sunt profesioniști.

Tuesday, January 8

S&T leader pe piața ERP

Afirmația este a celor de la PAC ( Pierre Audoine Consultantes) care cu studiul ERP România încearcă să contracareze analizele pe EAS ( Enterprise Applications Suite) ale IDC. Deci, conform PAC, S&T are o cotă de piață de 15%, în clasamentul furnizorilor. Interesant este că S&T nu are un produs propriu ci ca integrator vinde cam ce dorește clientul, iar clientul S&T cere mai ales mySAP și Oracle Applications. Nu mă întrebați în ce proporții pt că e clasified, iar la estimări nu mă risc. PAC nu a dat încă publicității un clasament la nivel de produs, sper să am însă aceste informații pentru Retrospectiva ERP-2007 pe care o scot în ianuarie curent.

Xerox și-a tras un logo nou

Xerox are un logo nou, ca de.. trebuie și creativii să mănânce o pâine. Motivatia e pe aceeași linie ,,noua marcă reflectă o companie orientată către consumator, construită pe baza unui şir continuu de idei inovatoare, produse şi servicii dedicate companiilor de dimensiuni dintre cele mai diferite,,. Sesizați diferența? Mie îmi plăcea mai mult cel vechi.

Vista vândut în 100 milioane copii

La CES, Microsoft a anunţat vânzarea în regim retail în 2007 a 100 milioane exemplare de Windows Vista. E greu de spus dacă e mult sau puţin, cert este câ vânzările sunt sub cele înregistrate de XP în primul an de lansare. Oricum, oficialii spun că Vista a avut un început mai dificil însă va recupera anul acesta. Alte mai bine de 40 milioane copii au fost vândute către comapaniile care au contracte de volum.

Low Cost şi meeting the expectations

Am urmărit scandalurile din ultimele zile pe tema amanarii curselor gestionate de operatorii low cost şi nu am înţeles de ce erau atât de ridicate aşteptările unor conaţionali. Low cost e alternativa la autocar sau la masina personală, adică la 3 nopti dormite pe scaun la un drum de Spania şi nu la hoteluri de 4 stele cu sampanie şi caviar. Când plăteşti jumătate sau chiar mai puţin din preţul unui bilet similar la o companie clasică, oare nu te gandeşti că îşi asumi niste riscuri? Şi nu mă refer risc de viaţă, pt că din punct de vedere al securitării companiile low cost sunt supuse aceloraşi reglementări, ci la calitatea serviciilor livrate. Toţi vociferau că au plătit şi trebuie duşi la destinaţie, însă chiar nimeni nu vedea zăpada de afară? Mă întreb cu ce mijloc de transport veneau acasă din Spania şi Italia, aceste persoane în urmă cu 2-3 ani şi dacă rămâneau cu maşina proprie în zăpadă pe o autostradă din Germania cui ar mai fi reproşat?
Realitatea a făcut bine că a urmărit situaţia însă mi s-a părut că nu prea un înţeles-o, aşa cum nu prea au înţeles nici partea cu înlăturarea zăpezii.

Industria de BI departe de dispariție

După ce IBM a cumpărat Cognos si implicit Aplix, Oracle pe Hyperion, iar SAP alerga după Business Objects se părea că industria de BI și tehnologia în sine va avea soarta celei a bazelor de date. Totuşi analizele de la finele lui 2007 arată că jucători ca SAS, MicroStrategy, SPSS şi Actuate ( ultimii doi cvasinecunoscuţi în România) au încă o pondere importantă în piaţă. Mai mult, unele voci, spun că achiziţiile amintite vor permite jucătorilor mici o creştere mai bună în 2008.

Retailul de bricolaj la saturatie

ZF zice astăzi că retailul de bricolaj va avea în 2008 vârful extinderii prin deschiderea a încă 17-18 magazine. Nu știu cum stau lucrurile prin țară dar în București mi se pare că piața este suprasaturată. În ultimul an mai toate magazinele gen Practiker, Bricostore and stuff în care am intrat au fost relativ goale, cu cel mult 3-4 persoane la casă, și asta în weekend. Chiar dacă se construiește/renovează foarte mult, centre de profil sunt prin toate cartierele. Inclusiv în celebra zonă Valea Cascadelor s-a mai dus din forfotă. Logic ar fi să urmeze o reducere a prețurilor.

Friday, January 4

Petrolul a trecut de 100 USD

Este vorba de pretul de baril, si este una din vestile proaste ale începutului de an, după ce anul trecut creșterea totală a fost de peste 50%. Predictiile pentru evolutia pretului petrolului sunt hazardate însă e clar că scăderi ale prețului nu vor fi. Mai mult, semnele unei viitoare crize majore în acest segment devin tot mai vizibile. Poate scenariile privind epuizarea rezervelor de petrol par încă SF pentru mulți dar mie teamă că va fi o realitate pe care o vom trăi pe propria piele.

Jurnalul National cumpărat de RCS Media Group?

O știre de ieri a 7plus spune că italienii de la RCS MediaGroup vor cumpăra Jurnalul National și Gazeta Sporturilor. RCS MediaGroup deține "Corriere della Sera", "Gazzetta dello Sport", "El Mundo" si "Marca" și intenționează să preia și alte afaceri din massmedia ale lui Dan Voiculescu. Lumea zice că Dan Voiculescu, pare decis sa vinda tot inclusiv posturile TV. Pe de altă parte alții spun ca este incertă tranzacția. Detalii aici.

Wednesday, January 2

Neogen a distrus colegi.ro

Nu am mai intrat pe colegi.ro de prin primăvară, de când neogen a cumpărat portalul. La vremea respectivă chiar identificasem câțiva colegi de liceu și începusem un schimb timid de emailuri. Am făcut o nouă vizită astăzi, forțat de vremea asta friguroasă, și am rămas surprins, neplăcut. Surprinderea nu ține de grafică ci de conținut. Nu știu ce au făcut, sau ce nu au făcut cei de la neogen dar colegi.ro cred ca a murit. Poate acesta era și scopul.

Tuesday, January 1